Unul dintre cei mai bogaţi români, Gabriel Comănescu, a făcut bani din afacerile petroliere deținute în România, dar și în spațiul ex-sovietic.
GSP Offshore, companie controlată de omul de afaceri, acelaşi care deţine compania de foraj marin Grup Servicii Petroliere, a obţinut o cifră de afaceri de 771 milioane lei în 2019, în creştere cu 170% faţă de 2018 când afacerile au fost de doar 283 milioane lei, conform datelor Ministerului de Finanţe. În ceea ce priveşte profitul net, compania a obţinut un profit de 24,8 milioane lei în 2019, în creştere cu 18% faţă de 2018 când profit net a fost de 21 milioane lei.
De numele său se leagă mai multe dezvăluiri. Afaceristul constănțean apare în documenetele „Panama Papers“ cu una dintre afacerile sale de succes: platformele petroliere de foraj marin.
Magnatul şi-a disimulat interesele financiare într-o reţea complicată de firme offshore, reţea întinsă din Panama şi Insulele Virgine Britanice până în Niue – o mică insulă din Pacificul de Sud, aflată la 2400 de kilometri de Noua Zeelandă, potrivit RISE Project. La faptul că a ajuns unul dintre cei mai bogați român a contribuit și un german. Jurnaliștii de la Rise au dezvăluit că germanul a fost omul cheie în managementul OMV Petrom, alături de care Comănescu a instituit un parteneriat secret în marea Caraibilor. Neamțul a jucat la dublu timp de doi ani, influențând deciziile OMV Petrom în interesul afaceristului român și al său personal. Secretul a ieșit la iveală în Panama Papers.
Comănescu e cunoscut și pentru relațiile pe care le-a avut cu fostul ministru al Finanțelor Ionuț Mișa. Pe vremea când era şef în ANAF, Mișa a acceptat ridicarea sechestrului de pe conturile unei firme controlate de miliardarul Gabriel Comănescu, arată o altă investigație Rise. Potrivit sursei citate, Ionuţ Mişa a eşalonat plata datoriei, dar a şi iertat compania de o altă datorie. Context în care jurnaliştii de la Rise Project mai semnalau faptul că "în timp ce companiile sale din România sărăceau, imperiul său offshore din Malta se îmbogățea".
Încă de la primele afaceri în care a fost implicat, din prima parte a anilor 1990 și până-n prezent, Gabriel Valentin Comănescu n-a fost niciodată acționar unic în companiile despre care pretinde și astăzi că-i aparțin. În firmele de care s-a ocupat de-a lungul vremii, alături de Gabriel Comănescu apăreau cu regularitate Liviu Luca, fostul lider de sindicat al salariaților PETROM, societăți offshore cu acționariat ascuns la purtător sau diverși cetățeni moldoveni aparent necunoscuți mediului de afaceri românesc, potrivit presei locale.
Iar la alegerile locale din septembrie, Stelian Ion, candidatul USR PLUS la Primăria Constanța, a susținut că omul de afaceri Gabriel Comănescu l-a chemat la București la sfârșitul lunii mai să îi ceară retragerea candidaturii, pentru a-l susține pe candidatul PNL Vergil Chițac. La rândul său, Vergil Chițac a declarat că nu știe de întâlnirea dintre cei doi, dar își asumă susținerea tuturor foștilor studenți pe care i-a avut când era profesor la Academia Navală ”Mircea cel Bătrân”, patronul GSP fiind unul dintre studenții actualului candidat la Primăria Constanța. Deputatul USR a spus că s-a întâlnit cu magnatul la unul dintre sediile companiei sale din capitală pentru că era curios ce vrea să îi transmită unul dintre investitorii constănțeni.