Un exemplu ar fi atunci când deputatul Iusein Ibram, reprezentant al Uniunii Democrate Turce din România, a mutat atenția asupra dezbaterilor de la Comisia specială pentru legile Justiției, după câteva săptămâni în care nu s-au bucurat de prea mult interes. Potrivit celor de la Adevărul, un amendament al lui Iusein Ibram a fost votat în lipsa lui. Acesta dă dreptul magistraților cu cel puțin 15 ani vechime să ajungă în funcția de procuror general al Parchetului General, indiferent dacă sunt procurori sau judecători. Șefa Parchetului General, Gabriela Scutea, dar și șeful DNA, Crin Bologa au reacționat imediat, semnalând că ar putea fi o prevedere cu dedicație.
Un episod mai vechi, din 2017, a fost când Adnagi Slavoliub, deputat al minorității sârbilor, a depus un proiect pentru modificarea Legii CCR, pe care doar el l-a semnat. Propunerea le oferea magistraţilor CCR o imunitate în fața legii penale chiar mai mare decât cea a parlamentarilor. Imunitatea pe care judecătorii CCR urmau să o primească era comparabilă cu cea a miniștrilor. Spre exemplu, un ministru care este şi parlamentar nu poate fi urmărit penal până când Camera din care face parte nu-i ridică imunitatea.
La primele dezbateri despre desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiției, un ales al Grupului minorităților, Ionel Stancu, a fost cel care a introdus amendamentul prin care judecătorii și procurorii puteau fi arestați la domiciliu numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a CSM. Un alt amendament, care a dus și la scandal, a fost cel care spunea că judecătorii şi procurorii pot fi trimiși în judecată pentru o infracțiune contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau a Secţiei pentru procurori a CSM. Niciunul dintre partidele din coaliția de atunci, PNL-USR-UDMR, nu voia să susțină inițiativa, așa că au convenit ca un ales al minorităților să vină cu el.
În primăvara acestui an, reprezentantul Asociației Partida Romilor „Pro Europa”, Cătălin Zamfir Manea, a introdus un amendament prin care se amnistiau cei care și-au plagiat lucrările de doctorat care susținuseră lucrările înainte de 2011, adică înainte de apariția noii Legi a educației. La presiunea publică, Manea și-a retras amendamentul.