”Eu îmi doresc foarte mult să trăiesc. Am de la băiatul meu doi nepoței, de la fată o nepoțică și pentru ei vreau să trăiesc”, spune o pacientă bolnavă de cancer.
”Vă dați seama ce frică… de luni încep citostatice.. am înțeles că nu sunt.. o să le aducă, o să aprovizioneze spitalele, nu se știe. Ce putem noi să face, credeți că avem vreo putere noi? Dacă ei nu fac nimic, noi ce să facem?!”, spune un alt pacient.
Sunt două mărturisiri dureroase. Două povești cât pentru sute de mii de oameni.
Năucitor, nefiresc și dezarmant - să fii pacient în România și să auzi chiar din gura celui în care ți-ai pus cele mai mari speranțe că nu există tratamentul care te-ar ajuta să trăiești. Periodic, ca într-un coșmar care se tot repetă, jurnalele de știri prezintă sec - din nou criză de citostatice. O scrisoare semnată de medicii din cel mai mare spital oncologic din țara noastră, Institutul Fundeni, prezintă lipsa citostaticelor ca pe o… stare de fapt.
”Dorim să precizăm că actuala stare de fapt există de peste 3-4 ani, fără a fi rezolvată radical în această perioadă, cu disfuncții în toate serviciile - chirurgie, oncologie și radioterapie - în ciuda repetatelor demersuri ale corpului medical. Se știe faptul că principalele blocaje apăreau la nivelul serviciului de achiziții”, au transmis aceștia (sursa: hotnews.ro)
”Vedeți că doctorii au răbufnit pentru că nu mai pot suporta această situație, să ne vadă fără orice șansă de supraviețuire. Iar aceste bâlbe ale ministerului Sănătății și ale Institutului nu fac decât să mărească victimele de cancer din România”, a declarat Cezar Irimia, președintele Asociației pacienților bolnavi de cancer.
Ultima mare criză de citostatice de la Fundeni a fost acum două luni. 16 citostatice și alte 3 medicamente adjuvante pentru tratarea cancerului au lipsit mai bine de două săptămâni. Managerul spitalului dădea vina pe vechea conducere.
”Criza a fost cauza unei politici de achiziții prost conduse și asta nu se întâmplă neapărat de o lună de zile, ci de o politică care durează de cel puțin un an de zile. Pentru lucrul ăsta vom demara o procedură de audit intern. Unde să căutăm vinovații, la minister, la Institut? La nivelul conducerii institutului m-aș duce mai mult, în special la departamentul Achiziții”, spunea Bogdan Tănase, directorul Institutului Oncologic Fundeni.
Doctorul Tănase era susținut și de ministrul Sănătății.
”Criza de medicamente de la Institutul Oncologic se datorează unei defectuoase organizări a procedurilor de achiziții centralizate pentru medicamentele utilizate frecvent, care au consumul cel mai mare și pentru care nu au fost încheiate acorduri-cadru”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă (sursa: hotnews.ro)
Umiliți de sistem, cu autorități care plimbă vina dintr-o instituție în alta, capabile doar să explice un gol, nu să-l și acopere cu soluții, bolnavii de cancer își caută salvarea singuri, peste hotare. Și asta de ani buni. Așa au apărut faimoasele rețele de citostatice. Asociații, fundații sau pur și simplu oameni de bine, care fie trăiesc în occident, fie călătoresc des, hotărâți să transporte viață la sacoșă pentru semenii rămași în țara care nu le dă dreptul să trăiască.
Deși există protocoalele medicale, aprobate de ministerul Sănătății, care arată că accesul la sănătate e gratuit, la noi vindecarea se cumpără. Pe bani grei. Bolnavul de cancer, din ziua în care și-a aflat boala, realizează că este pe cont propriu.
Cei care nu au pe nimeni în străinătate să le livreze medicamentele necesare sau nu au bani să le cumpere au un singur lucru de făcut: să aștepte miracole. În peste 30 de ani, acestea nu au venit de la ministerul Sănătății. 26 de miniștri s-au perindat prin biroul cu fotolii moi, dar niciunul nu a fost capabil să găsească soluții pentru ca citostaticele să nu mai lipsească din spitale. Și, în vreme ce ei caută explicații, bolnavii de cancer se sting cu zile. În fiecare zi, în medie, 140 de suflete pier - mama, tatăl, fiul sau fiica cuiva.
Se pare că pacienții români nu primesc citostatice de ultimă generație pentru că sunt prea scumpe, iar cele ieftine lipsesc uneori de pe piață pentru că distribuitorii nu sunt interesați să le aducă. Disperați, doctorii fac de ani buni adrese. La managerii spitalelor, la farmacii, la minister, și, în general, peste tot pe unde ar putea să găsească soluții. În final, direcția de achiziții și cea farmaceutică din ministerul Sănătății trimit mai departe adresele managerilor de spitale către Unifarm. Compania de medicamente a statului. Ce se întâmplă aici nu este clar pentru nimeni. În 2016, fostul ministru al Sănătății încerca o explicație.
”Actuala metodologie de prețuri, lipsa de predictibilitate a politicii medicamentului, deprofesionalizarea instituțiilor centrale și de la nivelul spitalelor, precum și lipsa de flexibilitate a cadrului legal pentru asigurarea medicamentelor esențiale pentru tratamentul corect al mai multor afecțiuni, toate acestea sunt parte a problemei. Măsuri la nivelul Ministerului Sănătății și al instituțiilor din subordinea sa au fost deja luate. Măsuri la nivelul politicii medicamentului urmează”, spunea Vlad Voiculescu (sursa: bzi.ro)
Trebuie amintit că Voiculescu este cel care a creat, în 2008, Rețeaua Citostaticelor, în vremuri în care sistemul medical nu mai oferea pacienților de cancer nici măcar din când în când citostatice.
Sistemul medical din România înseamnă mai mult decât niște clădiri populate cu oameni îmbrăcați în halate albe. În spatele lor se află, de fapt, o mașinărie uriașă și complicată, care înghite peste 9 miliarde de euro pe an și a cărei lege de funcționare a fost modificată de 2.000 de ori, în ultimii zece ani.
