EUGEN VÎLCEANU, tatăl ministrului de Finanțe
DUPĂ 15 ANI DE PSD: MĂ DERANJEAZĂ ATITUDINEA PSD
Nu a fost simplu impuls. Exista o lipsă totală de comunicare, nu mai este echipa care să lucreze. Între vârf şi linia a doua s-a rupt comunicarea. Tot am sperat că lucrurile se vor remedia. Nu am cerut nciun fel de ajutor. M-a deranjat atitudinea PSD-ului în general. Ceilalţi colegi ai mei nemulţumiţi nu pot pleca pentru că au serviciul legat de partid. (…)Sunt lucruri care s-au adunat în timp. Şi, dacă deciziile s-au luat aşa cum s-au luat, de ce să mai stau? ”
Decizia tatălui a fost luată și de fiu chiar dacă Dan Vîlceanu reuşise să depăşească pe linie politică alţi colegi de organizaţie, ajungând membru în Biroul Executiv la seniori. Dan Vîlceanu era şi preşedintele organizaţiei de tineret a filialei gorjene. Atunci, foștii colegi din PSD spuneau că juniorul și seniorul Vîlceanu ar fi decis să plece din partid din cauza afacerilor personale care au fost întotdeauna pe primul plan.
ION CĂLINOIU, fost vicepreședinte executiv PSD Gorj
PD-L A FĂCUT PRESIUNI ASUPRA LUI VÎLCEANU
“Domnul Vîlceanu are lucrări în minerit. Cu siguranţă s-au făcut presiuni politice din partea PD-L-ului. Am înţeles că vor să-i ia lucrările din Mehedinţi. ”
Seniorul Vîlceanu fusese propulsat ca subprefect de Gorj de către social-democraţi. La alegerile parlamentare din toamna lui 2008 candida și pentru un scaun de deputat din partea Gorjului. Acesta era cunoscut de atunci ca fiind unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din judeţ, dar și ca un candidat controversat.
Din presa locală aflăm că, pe vremea când era subprefect de Gorj, Eugen Vîlceanu a fost anchetat de DNA. Procurorii anticorupție verificau activitatea seniorului în afacerea AMORIM, societate de reparații utilaje miniere la care Vîlceanu fusese director economic. Compania ar fi cumpărat utilaje funcționale la preț de fier vechi, iar statul ar fi fost prejudiciat cu 10 miliarde de lei.
Politicianul Dan Morega susținea că, atunci când a plecat de la AMORIM, Vîlceanu ar fi luat cu el toate utilajele societății și o parte din ele le-ar fi dus la TREFO, firma familiei, iar celelelate ar fi fost reparate, apoi vândute.
DAN MOREGA: VÎLCEANU A DISTRUS AMORIM
Eugen Vîlceanu, înainte de a vinde aceste aparate la preț de fier vechi, a reparat totul, toate utilajele, a cumpărat piese. Vă dau exemplu, presa de vulcanizare. Tot el a cumpărat înainte toată aparatura electrică, rezistențele electrice, a reparat capital autocamioanele și macaralele și a vândut totul, la preț de fier vechi unei firme din Vîlcea, căreia i-a vândut, anterior, 3-4 apartamente din blocul AMORIM-ului. Era o șmecherie, o hoție între firma AMCIM și TREFO, prima vânzând aceste aparate la firma lui Eugen Vîlceanu, tot la preț de fier vechi.
Dan Morega este cel care a făcut plângerea penală, la acel moment, împotriva lui Eugen Vîlceanu. Dosarul a fost însă clasat. Eugen Vâlceanu s-a retras ulterior din politică și afaceri, lăsându-i pe fiu și pe soție să se ocupe de firmele pe care le-a creat. Devenit între timp lider PDL Gorj, juniorul Vîlceanu a mers pe urmele tatălui. Firma familiei sale a reușit să pună mâna pe mai bine de 20 de contracte directe cu CE Oltenia, prin care a încasat milioane de euro. Amintim aici și problemele penale pe care le are mama ministrului de finanțe.
Jurnaliștii de la psnews.ro dezvăluiau că firma familiei Vîlceanu, Trefo SRL, ar
fi fost ”călcată de ANAF, iar în urma controlului s-ar fi descoperit că societate ar fi făcut achiziții care nu ar fi fost reale, operațiuni prin care firma ar fi ”dedus nelegal cheltuieli peste 1 milion de lei de lei și TVA în sumă totală de 258.500 lei.
Dan Vîlceanu are în proprietate, singur sau cu soția lui, cinci terenuri, dintre care două sunt în intravilanul orașului Timișoara, iar alte două în intravilanul comunei Runcu, din județul Gorj, unde își are domiciliul. El are și o casă de vacanță de 208 metri pătrați, iar la Timișoara o hală de producție de aproape 2 mii de metri pătrați, în timp ce la Runcu deține două case de 250 metri pătrați și, respectiv, 556 metri pătrați.