Febra alegerilor se simte deja pe scena politică. Potrivit sondajelor, lupta se dă între trei partide: PSD, PNL și AUR. O ascensiune surprinzătoare a avut partidul lui George Simion, care se clasează în top trei în toate sondajele de opinie.
„AUR, în mod normal, stă într-o zonă în care era de așteptat să ajungă: 20 procente. PNL este surpriză dacă ne uităm, el nu reușeste să-și țină locul. A luat-o la vale. Ei încearcă să-și reconstruiască poziția cu atacul la PSD. Au rămas un pic în afara unei percepții raționale, că sunt de dreapta, că au unele principii.
PSD, chiar dacă e aliat cu PNL, ei la alegeri sunt în concurență, se bat pentru voturi. Domnul Ciucă nu știe asta, e de puțină vreme în politică. Este un om așezat, echilibrat, dar nu este un om politic. Nu reușește să țină partidul pe linia politică. Nu are viclenia necesară unui politician. Un politician de vârf trebuie să fie viclean”, a spus Miron Mitrea.
Întrebat dacă Iohannis mai are vreun cuvânt de spus în PNL, Miron Mitrea a răspuns: „PNL nu iese din cuvântul lui Klaus Iohannis, care a fost mult mai abil și mai solid decât Traian Băsescu. PNL nu are un lider politic puternic, cel din jurul lui nu sunt uniți. Ei nu reușesc opoziția la Klaus Iohannis. Ciucă este un tip onorabil, dar este apolitic. PNL este în cădere liberă”.
Mitrea „PSD nu are niciun interes să facă liste comune cu PNL”
„Marcel Ciolacu a spus că e normal să existe discuții, dar PSD nu are niciun interes să facă liste comune cu PNL. El nu are interes nici să meargă la guvernare cu AUR. Dacă fac asta există niște costuri în Europa. PNL, încercând să se salveze, folosește atacul vehement la PSD, pe care eu îl înțeleg, că erau destul de sus. La PNL nu exisistă oameni care au capacitatea să facă o echipă, cel puțin la vârf. Ori ies de la guvernare și atacă ori găsesc soluții să fie importanți la guvernare”, a mai spus analistul politic.
Ce spun sondajele
Potrivit sondajului realizat de SOCIOPOL, partidul lui Simion ar fi reușit chiar să depășească partidul național liberal și să ajungă pe locul al doilea în clasament. În sondajul realizat de CURS, lucrurile stau diferit. AUR este pe locul al treilea, însă la doar un procent distanță de PNL. Sondajul INSCOP, care are de altfel și cea mai mică marjă de eroare, este cel care dă totul peste cap: dacă sunt luați în calcul și cei care nu sunt siguri că se vor prezenta la urne, partidul lui Simion reușește să strângă mai multe voturi decât liberalii.
Potrivit unor surse, conducerea PNL negociază deja ca partidul să absoarbă alte două formațiuni mai mici, PMP și ALDE, în încercarea de a aduna mai multe procente. După ce a transmis public că vor avea loc negocieri pentru formarea așa-zisului Bloc Democratic compus din PNL și PSD, premierul s-a răzgândit.
BĂTĂLIE STRÂNSĂ ÎN SONDAJE
PSD - 29%
AUR - 23%
USR - 15%
PNL - 15%
*perioada: 8-9 septembrie 2023
marjă de eroare: +/-3,2%
SURSA: sondaj SocioPol
BĂTĂLIE STRÂNSĂ ÎN SONDAJE
PSD - 31%
PNL - 19%
AUR - 18%
USR - 11%
*perioada: 12-22 septembrie 2023
marjă de eroare: +/-3.1%
SURSA: sondaj CURS
BĂTĂLIE STRÂNSĂ ÎN SONDAJE
*sunt siguri de prezența la vot:
PSD - 31%
PNL - 20,4%
AUR - 19,7%
USR - 12%
*indiferent de prezența la vot:
PSD - 29,1%
AUR - 22,4%
PNL - 20,4%
USR - 11%
*perioada: 15-22 septembrie 2023
marjă de eroare: ± 2.49 %
SURSA: sondaj INSCOP