Însă, potrivit Inspecţiei Judiciare care a prezentat, joi, plenului CSM, concluziile raportului cu privire la afirmaţia şefului statului, din declaraţia preşedintelui şi din relaţiile furnizate de Parchetul instanţei supreme, DNA şi DIICOT "nu rezultă suficiente indicii care să conducă la identificarea procurorilor despre a căror conduită se face vorbire şi nici pentru verificarea veridicităţii susţinerilor domnului Traian Băsescu, nefiind posibilă sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori declanşarea procedurii de cercetare disciplinară faţă de aceşti procurori".
"S-a apreciat că, în cazul în care preşedintele României face afirmaţii publice referitoare la credibilitatea sistemului judiciar, manifestând neîncredere în independenţa şi imparţialitatea unor magistraţi, cu atât mai mult, ceilalţi cetăţeni implicaţi în desfăşurarea procedurilor judiciare, în calitate de părţi ori subiecţi procesuali, sunt influenţaţi să-şi piardă încrederea în justiţie", se precizează în raportul inspectorilor judiciari.
În 23 septembrie, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară să facă verificări, în cazul declaraţiei făcute de preşedintele Traian Băsescu, potrivit căreia anumite "decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important".
Mai multe pe Mediafax.