Medicii de la Institutul Oncologic din Capitală cer cu disperare medicamente ca să poată salva în continuare viețile celor care a căror viață atârnă, practic, de un fir de ață.
Proaspăt instalată în funcție, Ioana Mihăilă susține că a vorbit cu managerul Institutului Oncologic din Capitală și speră să poată rezolva criza citostaticelor în cursul zilei de astăzi sau cel mai târziu mâine. Ministrul a precizat că a programat deja o discuţuie cu reprezentanții de la Politica Medicamentului și cei ai Asistenţei Medicale pentru a găsi soluții în acest sens.
Nu știm în acest moment despre câți pacienți ar fi vorba. Conform managerului unității medicale, se pare că în această situație disperată s-ar afla 20 de persoane.
Într-un comment la o întrebare de pe contul său de Facebook, fostul ministru Vlad Voiculescu spunea, aseară, că nu știa de această problemă, acesta argumentându-și afirmația printr-o fotografie care ilustrează că informarea semnată de mai mulți medici de la Fundeni care reclamau lipsa citostaticelor a fost trimisă în cursul zilei de ieri.
"Mă întrebați cumva dacă știam acum mai bine de o săptămână despre un document transmis astăzi? Nu, nu știam", a scris ministrul, argumentându-și afirmația cu o captură foto, datată cu ziua de ieri.
Ulterior, acesta a spus că a luat, de fapt, legătura cu managerul spitalului și că situația va fi remediată.
"Situația este mai veche de o lună. Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, știa de situație. Că sunt 30-40 de pacienți, așa cum a declarat managerul este o minciună. Vedeti ca medicii au răbufnit pentru că nu mai pot suporta această situație, să ne vadă lipsiți de orice șansă de supraviețuire sau chiar de vindecare. Rezolvarea este simplă: achiziție directă până se fac licitații", a afirmat Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România.
La rândul său, Bogdan Tănase, managerul Institutului Oncologic București (IOB), a afirmat: "Este rezultatul politicii de achiziții care s-a înțeles a fi dusă la nivelul Institutului, în ultimul an. Și asta nu a fost dusă de către mine, o spun cu toată responsabilitatea. Aceste deficiențe au fost semnalate într-o petiție pe care am înțeles să o înaintez în calitate de director medical către Ministerul Sănătății, către cabinetul domnului ministru, solicitând, printre altele, un audit la Serviciul de Achiziții. Au fost 20 de pacienți care au fostamânați pentru săptămâna viitoare și au fost alți 30 de pacienți cărora li s-a schimbat cura, ca să spun așa… au primit un echivalent de medicamente".