"Sunt drepturi ale medicilor care sunt acordate la salariul din 2009. La o matematică simplă, înseamnă înjumătăţirea dreptului pentru munca pe care noi o păstrăm. În aceste două luni de bâlbâială guvernamentală noi am asigurat continuitatea actului medical, am fost alături de pacienţi. Dar vrem să vă atenţionăm, să transmitem public, că de la 1 octombrie, în situaţia în care drepturile noastre nu sunt acordate integral, atunci vom asigura doar activitatea minimă, numai gărzile obligatorii, urmând ca întreaga responsabilitate despre neasigurarea serviciilor să cadă în spatele Ministerului Sănătăţii şi a Guvernului României", a declarat Ioniţă Victor, Sindicatul Medicilor din Buzău.
Liderii sindicali nu exclud proteste.
„Este nepermis ca un medic în România, în 2016, la 1 august, sa aibă un salariu de 5.100 de lei, salariul maxim a unui medic primar cu peste 25 de ani de muncă în specialitate plus o gardă plătită cu un tarif orar de 14 lei. Este inadmisibil. Nu mai putem accepta aceste situaţii şi în perioada următoare vom declanşa acţiuni pentru remedierea acestor probleme. Dacă Guvernul şi autorităţile competente nu înţeleg, o vom face şi în stradă”, a declarat Cârstoiu Teodor, vicepreşedinte Hipocrat.
„Se încearcă diviziuni prin lansarea de mesaje false în spaţiul public. Cum ar fi că o gardă a unui medic va fi de peste 1.200 de lei pe gardă. Nu am avut o discuţie cu domnul ministru înainte ca dânsul să emită această sumă. Aceasta se poate atinge doar când un medic cu vechime de peste 20 de ani face această gardă sâmbăta şi acel medic trebuie să fie obligatoriu medic anestezist. În orice altă condiţie răspunsul este nu. Suntem nemulţumiţi de ceea ce s-a întâmplat în lunile august şi septembrie, prin emiterea de circulare ale Ministerului Sănătăţii, fără valoare legală, către DSP-uri şi spitalele ţării. S-au creat astfel disparităţi în plata gărzilor între spitale. Suntem împotriva intimidărilor şi abuzurilor la care şefii de secţii şi managerii îşi supun medicii pentru a semna aceste contracte de gărzi pe timp parţial. Nu s-a reuşit după discuţii cu Ministerul Sănătăţii să se reglementeze articolul cu timpul liber al medicului după gardă. Este vorba aici despre gărzile suplimentare. Ar trebui plătite la nivelul salariului prevăzut de Ordonanţa 20 începând cu 1 august 2016. Ceea ce în momentul de faţă, deşi există bază legală, se refuză semnarea de către manageri”, a declarat Marian Stamate de la Sindicatul Promedica.
Uniunea sindicatelor din sănătate cuprinde peste 2.000 de medici dintre cei 13.000 care lucrează.
“În teritoriu să ştiţi că sunt abuzuri. Nu se negociază, chiar dacă avem sindicate. Se merge doar pe impunere. Eu vin din Vaslui, aici medicii chiar dacă sunt aproape de un centru universitar nu vin. Guvernul ăsta ar trebui să vadă. Spitalele din ţară nu au medici, oamenii sunt obosiţi. Am 7 gărzi pe lună. Sunt medici care în specialităţile deficitare au câte 12 gărzi. Li se impune să facă acel număr de gardă pentru a asigura continuitatea orelor în spital. Oamenii nu mai pot. Cred că s-a ajuns la o limită. În tară guvernanţii ar trebui să vadă că situaţia este mai multe decât critică”, a precizat un medic de la Vaslui.
“Poţi să ai un caz foarte grav după ce tu ai muncit deja 20 de ore şi să nu te poţi concentra. Înseamnă sănătate distrusă şi o grămadă de privaţiuni. La noi la Târgu Jiu la cardiologie au rămas la lucru patru medici. Nu mai pot acoperi gărzile. Acum linia de gardă e acoperită de internişti şi de rezidente de gastroenterologie ultimul an. Nu vine nimeni. Au scos posturile la concurs, nu vine nimeni, desi e spital judeţean", a declarat Cristina Căliman, medic neurolog de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.