Prim vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că PNL nu va ceda UDMR niciun minister în plus, în afară de Ministerul Energiei, menţionând că nu se poate ca liberalii să cedeze Uniunii două ministere şi că "este inadmisibil ca în fiecare zi să se schimbe condiţiile".
"PNL de la început a dorit păstrarea protocolului. Este inadmisibil ca în fiecare zi să se schimbe condiţiile. De la început am spus: păstrăm protocolul şi lucrurile nu ajungeau în această situaţie. Suntem un partid serios, suntem un partid care am susţinut stabilitatea acestei ţări, nu cedăm absolut deloc, să fie lucrurile extrem de clare. Deci un minister cum este Ministerul Energiei poate fi cedat tocmai pentru a avea aceeaşi coaliţie ca până acum. Niciun minister în plus nicio poziţie în plus. Nu se poate ca PNL să cedeze două ministere, şi Energia şi Mediul, şi ceilalţi să nu cedeze nimic", a spus Rareş Bogdan, înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
El a adăugat că "PNL nu minte" şi şi-a asumat de la început păstrarea protocolului.
"PNL doreşte un singur lucru - ca România să fie guvernată, ca banii europeni să fie atraşi, ca PNRR să meargă mai departe şi să tragem şi tranşa doi şi tranşa trei şi tranşa a patra, ca reformele să fie executate şi tot ceea ce am promis să facem. Nu putem în continuare să mergem pe schimbare de condiţionalităţi de la o zi la alta. Acest partid e un partid de 148 de ani. Noi am dorit păstrarea protocolului. PSD a vrut Transporturile de la noi, UDMR vrea Mediu şi Energia şi mai ştiu eu ce de la noi. PNL ce doreşte în ţara asta? PNL a ţinut până acum stabilitatea acestei ţări. Niciun minister în plus. Energia dacă vor, dacă nu, asta e, la revedere", a adăugat Rareş Bogdan.
Rareş Bogdan a mai spus că PSD le-a oferit UDMR Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerul Sănătăţii.
"E problema dânşilor (a UDMR - n.r.) dacă acceptă sau nu. Noi le-am oferim Ministerul Energiei, care este un minister strategic şi eu am mici rezerve cu privire la oferirea către UDMR a acestui minister. (...) Pentru Ministerul Mediului avem un om foarte bine pregătit, nu putem da două ministere către un partener, trebuie să dea şi celălalt partener. Nu poate PNL să ofere două ministere", a mai adăugat Rareş Bogdan.