"Noi suntem sceptici în ceea ce priveşte rezolvarea situaţiei pentru că trăim din promisiuni de mai bine de jumătate de an. Cred în aceste promisiuni din ce în ce mai puţin, nu zic că nu s-au făcut eforturi, însă au fost întârzieri mari. Asociaţia de pacienţi a anunţat încă din luna iulie Ministerul Sănătăţii de lipsa tratamentului şi faptul că se va ajunge într-o situaţie foarte gravă, iar primele măsuri au fost luate abia undeva în luna noiembrie. S-au pierdut luni preţioase şi, din păcate, a existat şi un deces, în luna decembrie”, a declarat, în exclusivitate la Realitatea TV, Otilia Stângă, mămica unui copil care are nevoie disperată de medicamente.
România nu face faţă crizei de imunoglobulină şi cere ajutor de la UE şi NATO
Ministerul Sănătății a activat Mecanismul European de Protecție Civilă privind o alertă europeană pentru România, din cauza crizei de imunoglobulină. În paralel, secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că ţara noastră a apelat şi la mecanismul NATO, din acelaşi motiv. Anunţul vine după luni şi luni de tergiversări şi anunţuri liniştitoare din partea fostului ministru Florian Bodog, dublate de o serie de facilităţi făcute chiar principalilor producători de imunoglobulină.
"Am epuizat toate variantele de rezolvare pe termen scurt a lipsei de imunoglobulină în spitale, așa că am decis să declanșăm Mecanismul European de protecție civilă, instrument creat pentru a rezolva astfel de situații", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății, potrivit unui comunicat oficial al ministerului Sănătăţii.
Asta înseamnă că, în calitate de țară membră a UE și a NATO, România cere sprijinul partenerilor și aliaților europeni pentru procurarea acestui medicament esențial pentru viața a mii și mii de bonavi.
"Am informat Cabinetul prim-ministrului în cursul zilei de azi (luni) şi am primit acceptul să declanşăm această procedură. Această procedură este practic o alertă la nivel european prin care solicităm cantităţi de imunoglobulină pentru România", a afirmat Sorina Pintea.