Un mare producător de struguri din Galaţi a fost nevoit să prelungească perioada de recoltare cu aproape o lună, astfel că specialiştii Staţiunii de Cercetare pentru Viticultură şi Vinificaţie Bujoru au schimbat planul din mers şi, deşi ar fi vrut să termine de cules până la 1 octombrie, acum ei speră să încheie campania până la finalul lunii octombrie, scrie Mediafax.
„Cresc cheltuielile şi în acelaşi timp se înregistrează pierderi în producţie. Deşi iniţial speram să obţinem peste 2.000 de tone de struguri pe total unitate, în aceste condiţii nu cred vom obţine mai mult de 1.900 tone. Prognoza meteo arată bine încă o săptămână cel puţin. Dacă sunt ploi, strugurii mucegăiesc şi atunci pierderile înregistrate pot fi mai mari decât cele estimate. Umiditatea favorizează dezvoltarea mucegaiului şi atunci pe rănile existente provocate fie de înţepături de molii, fie lovituri mecanice, se instalează mucegaiul şi având temperatură şi umiditate, ele se dezvoltă şi atunci tot ciorchinele se pierde”, a explicat inginerul viticol de la Staţiunea de Cercetare Viticolă Bujoru, Nicolae Bârliga.
La cele patru ferme ale Staţiunii de Cercetare Viticolă Bujoru ar fi nevoie de circa 300 de zilieri. Cu greu se adună la ferme 100 şi 150 de persoane.
„Avem doar 24 de zilieri, puţini pentru nevoile noastre, dar încercăm să ne descurcăm cu ei, dacă sunt muncitori reuşim să-i acoperim pe cei care lipsesc astăzi. Au fost zile când am recoltat 22 de tone, au fost zile când am recoltat numai 10 tone. Depinde de numărul de oameni care au fost în zilele respective", a spus şeful de fermă Ana Stoica.
Staţiunea de Cercetare se bazează în special pe zilieri din alte judeţe. Lor li se oferă cazare sau bani de navetă.
„Avem familie, avem şi noi gospodărie, nu vrem să fim cazaţi aici, aşa că facem naveta. Ne decontează Staţiunea de Cercetare. Mi se pare o prostie să nu vii să munceşti, ai de muncă şi să nu munceşti. Asta este o prostie. Noi venim de la distanţă (n.r. de la Bârlad) ca să muncim, la noi s-a terminat munca la câmp. Şi venim aici să câştigăm un ban", a povestit vasluianca Dana Stoian.
Reprezentanţii Staţiunii de Cercetare din Târgu Bujor spun iau în calcul să introducă mijloace de recoltare mecanizate. Pentru asta însă este nevoie de investiţii semnificative pentru achiziţionarea utilajelor şi pentru înfiinţarea unei noi plantaţii de viţă de vie.