În opinia lui Cristoiu, compararea Reginei Ana cu Regina Maria este nepotrivită, întrucât, spune el, cea dintâi nu a contribuit cu nimic la ”făurirea istoriei”
”Regina Maria n-a fost numai soţia Regelui Ferdinand. A fost şi o făuritoare de istorie prin implicarea – mai mult sau mai puţin discretă, în treburile de stat. A fost pe front în Primul Război Mondial, s-a luptat, după război, prin călătoriile sale, pentru drepturile româneşti.
Regina Ana a fost doar atît: soţia Regelui Mihai. Nici măcar soţia Regelui Mihai în anii de domnie constituţională a acestuia: 1940-1947. A devenit soţia Regelui Mihai după Abdicarea din 30 decembrie 1947.
Nu poate fi comparată nici măcar cu Regina Elena. Aceasta a jucat un anume în Istoria ţării. Prin alungarea de către Regele Carol al II-lea, pentru ca acesta să aibă libertatea de a se da huța cu Elena Lupescu, Regina Elena a jucat rolul, important, de martiră a Monarhului dezmățat. Una dintre condițiile puse de nefericitul Iuliu Maniu cetățeanului Caraiman pentru a reveni în țară drept Regele Carol al II-lea fost să se împace cu Elena și s-o aducă la Palat ca Regină”, a scris Ion Cristoiu, în evz.ro.
Jurnalistul este de părere că nu trebuai decretat doliu național după trecerea în neființă a Reginei Ana, întrucât ”e de la sine înțeles că decretarea doliului național e un moment de excepție în viața unei țări.
El se decretează pentru a marca un eveniment tragic care a zguduit națiunea sau moartea unei persoane de o importanță deosebită pentru istoria țării, o persoană a cărei dispariție a fost percepută de popor ca un eveniment tragic”, iar Regina Ana, consideră acesta, nu a lăsat nimic poporului român.
”După decembrie 1989, au fost decretate zile de doliu național numai de opt ori. De opt ori în 26 de ani! Jumătate din aceste momente au vizat tragedii din afara țării: Moartea Papei Ioan Paul al II-lea, moartea președintelui polonez în accidentul aviatic de la Smolensk, atentatele din 11 septembrie 2001, atentatele de la Madrid din 2004.
Cealaltă jumătate se referă la tragedii interne: Doliul național în memoria Victimelor Revoluției (12 ianuarie 1990), accidentul de autocar din Muntenegru (26 iunie 2013), tragedia de la Colectiv (31 octombrie – 2 noiembrie 2015), moartea Patriarhului Teoctist (3 august 2007).
(...) Decretarea Doliului Național în memoria unei persoane înseamnă că moartea respectivei persoane a fost percepută de Poporul român ca o mare pierdere.
Ce a lăsat Ana de România Poporului Român? Eu, cetăţeanul Ion Cristoiu, susţin că n-a făcut nimic pentru Poporul român. Nu e nici o critică, Doamne ferește! E pur și simplu o constatare”, a mai scris Cristoiu.