În decembrie în 1991 Federația Rusă a fost considerată de facto ca urmasul URSS.
Din punct de vedere militar, la Kiev, situația s-a rezolvat rapid. Se așteaptă acum doar punctul de vedere al semnalului pe care rușii le-au dat prin aceste acțiuni. La Kiev este clar că se dorește o altă forță politică, pusă de Rusia și care să stea la masa negocierilor cu occidentalii.
Cristian Diaconescu a mai declarat că prin aceste acțiuni, de a recunoaște independența regiunilor din Donbas, Putin dorește să aibă acces permanent în zona Crimeea și pe plan terestru.
Putin are acum acces la portul Mariuopol, care este recunoscut mai ales pentru exporturile de grâu. Acestea sunt apoi exportate in special în Rusia. Rusia este dependentă de grâul din Ucraina. Aceeași zonă este și una bogată în cărbune, care este folosit pentru armament. Totodată, rușii au acum acces și la Crimeea pe sub un pod construit chiar de ei. Crimeea este o zonă foarte bine inarmata. Sute de avione și mii de rachete sunt pregătite în Peninsula Crimeea. Această invazie, în opinia lui Putin, era necesară din perspectiva strategică.
După toate acestea, se pare că singurul jucător militar semnificativ numeric din zona Marii Negre pentru pentru Rusia este Turcia, a adaugat Cristian Diaconescu.