Cristian Borcea a fost încarcerat în Penitenciarul Jilava din luna februarie a acestui an, după ce a fost condamnat definitiv în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din judeţul Constanţa.
Pe 11 septembrie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au aprobat cererea fostului acţionar dinamovist de eliberare condiţionată, soluţia instanţei nefiind definitivă si contestată ulterior de procurori.
"Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiţionate, instanţa retine că, potrivit art. 59 din Codul penal din 1969, poate fi liberat condiţionat condamnatul care a executat fracţiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale” este motivarea magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 4.
Cristian Borcea, 49 de ani, a ispășit 4 ani și jumătate de închisoare în "Dosarul Transferurilor", a fost eliberat în iulie 2018, iar în februarie 2019 a fost încarcerat din nou, de data aceasta în "Dosarul Retrocedărilor".
Fostul acționar dinamovist avea de executat o pedeapsă de 7 ani și 6 luni în cele două dosare, dintre care 5 ani și o lună a stat în penitenciar.