Gheorghe Dincă a fost scos din arest în dimineaţa zilei de luni, 29 iulie, şi transportat sub custodia celor de Crimă Organizată în zona Barajului de la Stoeneşti, acolo unde Oltul se varsă în Dunăre, aflat la o distanţă de aproximativ 14 kilometri de Carcacal, locul indicat de criminal în timpul audierilor drept zona în care a aruncat cadavrul Luizei, au declarat surse din anchet[, citate de adevarul.ro.
Alte surse au oferit şi alte detalii oripilante despre calvarul Luizei, fata de 18 ani răpită în aprilie. Potrivit declaraţiei criminalului, aceasta ar fi fost ţinută prizonieră şi violată timp de 3 luni, în aşa-numita "casă a groazei" şi ucisă la mijlocul lunii iulie, când Dincă a aflat că dosarul privind dispariţia ei a ajuns la DIICOT.
UPDATE: După câteva ore, informaţia a fost infirmată. Dincă le-a spus anchetatorilor că a ucis-o pe tânără chiar în ziua în care a răpit-o.