Soțul doctoriței ucise a transmis un mesaj prin avocatul său. Bărbatul este îngrozit pentru că nu înțelege care a fost motivul care i-a provocat o asemenea nenorocire.
Avocatul a mai depus marți o plângere penală pentru tâlhărie, iar doctorul Bogdan Gavril s-a constituit parte civilă în proces. Tot marți, instanța a prelungit arestarea preventivă a suspectului cu 30 de zile.
Bogdan Gavril, soțul doctoriței ucise pe 16 iulie, a fost șocat de ceea ce s-a întâmplat. La câteva zile de la tragedie, a intrat, spune el, într-o depresie, care l-a împiedicat să reacționeze public, chiar și atunci când rudele soției sale au hotărât să o înmormânteze la Chișinău, foarte departe de el. Prin intermediul avocatului, bărbatul a transmis că se teme și el pentru viața lui.
Gigel Potrivitu, avocatul soțului doctoriței ucise: ”Sentimentul predominant pe care l-am decelat eu din conduita dumnealui este groaza. Dorește foarte mult două chestiuni: prima ar fi stabilirea exact a făptașilor, a autorilor, sau eventual complicilor, sau poate instigatorilor. Și a doua chestiune, poate mai importantă, care ar fi fost mobilul acestei fapte".