După toate aceste fapte individul a încercat să se sinucidă. Potrivit presei locale, mama bărbatului era imobilizată într-un scaun cu rotile.
Din primele informații reiese că omul a venit acasă băut și a făcut scandal. Vecina a supraviețuit, dar este în stare gravă. Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru omor şi vătămare corporală gravă.
„Sâmbătă dimineață s-a primit un apel prin 112, la ora 07.41, anunțându-se o crimă în comuna Brastavățu. La locul indicat s-au deplasat două echipaje cu asistent de la Ambulanța Corabia. La fața locului a fost găsită o femeie, mama agresorului, decedată prin înjunghiere și incendiată. O altă persoană, vecina agresorului, a fost găsită cu două plăgi înjunghiate paravertebrale, una stânga și cealaltă dreptă. Ea a fost transportată la Centrul de Primire Urgențe de la Spitalul Caracal, ulterior fiind transferată de o ambulanță cu medic la Spitalul Craiova. Bărbatul s-a autoînjunghiat și el, fiind transportat la CPU Caracal. Acesta are plăgi înjunghiate în abdomen și în zona gâtului", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Olt, medicul Alina Duminică.
Practică sexuală șocantă. Un medic celebru și-a băgat iubita în comă în timp ce făceau amor
Polițiștii se află la fața locului și fac cercetări. „Echipa operativă se află la fața locului. Cercetările sunt în plină desfășurare pentru stabilirea cauzei decesului", a declarat, pentru OLT-ALERT, purtătorul de cuvânt al Inpectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agentul principal Alexandra Dicu.