Un loc sacru pentru creştinism, oraşul Betleem - unde s-a născut Iisus Hristos, conform tradiţiei - a fost abandonat de pelerini în acest an, iar majoritatea sărbătorilor de Crăciun au fost anulate din cauza războiului. În faţa Bazilicii Naşterii, o operă de artă care evocă tragedia din Gaza a fost instalată în locul scenei Naşterii şi al colosalului brad de Crăciun: Maria şi Iosif, statui gri în mijlocul unui amalgam de moloz şi tablă, în spatele sârmei ghimpate.
Luni, aşa cum face în fiecare an la slujba de Crăciun, în tradiţionalul său discurs "Urbi et Orbi" (Către oraş şi lume), transmis în întreaga lume, liderul celor 1,3 miliarde de catolici a oferit o privire de ansamblu asupra conflictelor din lume, invocându-l pe "prinţul păcii", Isus Cristos.
Într-un mesaj dur în care a făcut apel la pace pentru diferitele conflicte din lume, începând cu războiul din Gaza, dar şi în Ucraina, Siria, Yemen, Liban, Armenia, Azerbaidjan şi alte ţări unde sunt conflicte, suveranul pontif a criticat cheltuirea banilor publici pentru armament, afirmând că oamenii nu sunt conştienţi de sumele cheltuite şi că "ar trebui să ştie despre asta".
Israel-Hamas Netanyahu vizitează trupele din Gaza: „Războiul va continua până la sfârşit”
Mesajul de Crăciun al Papei, citit de la balconul loggiei centrale de pe faţada Bazilicii Sfântul Petru înainte de binecuvântarea urbi et orbi, a devenit o adevărată pledoarie împotriva producătorilor de arme, potrivit EFE.
"Pentru a spune nu războiului, trebuie să spui nu armelor. Căci dacă un om, a cărui inimă este instabilă şi rănită, găseşte instrumente ale morţii în mâinile sale, mai devreme sau mai târziu le va folosi. Şi cum putem vorbi despre pace dacă producţia, vânzarea şi comerţul cu arme sunt în creştere?", a întrebat papa.
El a deplâns numeroasele "masacre cauzate de arme, care au loc într-o tăcere asurzitoare, ascunse de toată lumea". "Poporul, care nu vrea arme, ci pâine, căruia îi este greu să meargă înainte şi să ceară pace, nu ştie câte fonduri publice sunt alocate pentru înarmare. Şi totuşi ar trebui să ştie!"
"Să se vorbească despre asta, să se scrie despre asta, astfel încât interesele şi beneficiile care trag sforile războaielor să poată fi cunoscute", a fost apelul papei în mesajul său de Crăciun.
Avionul românesc blocat în Franţa sub suspiciunea de trafic de persoane urmează să decoleze din nou luni
Războiul dintre Hamas şi Israel a fost declanşat la 7 octombrie, când comandouri Hamas au atacat teritoriul israelian, ucigând aproximativ 1.140 de persoane, majoritatea civili, potrivit autorităţilor israeliene. Ca represalii, Israelul a jurat să "anihileze" această mişcare palestiniană, bombardând Fâşia Gaza, unde au murit 20.674 de persoane, majoritatea civili, potrivit guvernului Hamas.
Crăciunul, sărbătorit pentru prima dată în Ucraina pe 25 decembrie
La aproape doi ani de la începutul invaziei Rusiei în ţara lor, ortodocşii ucraineni au participat duminică seara la slujbe religioase pentru a sărbători Crăciunul pe 25 decembrie, în acelaşi timp cu restul lumii occidentale, pentru prima dată în istoria lor şi în semn de sfidare faţă de Moscova.
"Ne rugăm pentru sfârşitul războiului. Ne rugăm pentru victorie", a declarat preşedintele Volodimir Zelenski. "Pentru pace, pentru dreptate", a continuat el în faţa unei mănăstiri maiestuoase care l-a găzduit pe primatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene dependente de Moscova până la sfârşitul anului 2022.
Este pentru prima dată în istoria modernă a Ucrainei când credincioşii ortodocşi vor sărbători Crăciunul în sincron cu catolicii, precum şi cu ortodocşii greci, români şi bulgari, pe 25 decembrie, şi nu pe 7 ianuarie din calendarul civil, aşa cum era tradiţia până acum.
Biserica Ortodoxă Rusă a păstrat vechiul calendar iulian, decalat cu 13 zile, pentru sărbătorile religioase.
În iulie, Volodimir Zelenski a oficializat mutarea sărbătorilor de Crăciun de la 7 ianuarie la 25 decembrie, una din seria de măsuri luate de Ucraina pentru a se distanţa de Rusia.