"Traian Băsescu şi Crin Antonescu sunt cei doi supăraţi ai serii. Pe bună dreptate şi în mod legitim. Aş vrea să remarc din nou slăbiciunea şi lipsa de expertiză a staff-urilor de campanie. Am spus, la începutul campaniei, că disperarea îi face pe candidaţii principali să-şi asigure staff-uri extrem de slabe, care îi vor duce înspre o lipsă de dezbatere şi înspre subiecte minore. Din păcate aşa s-a întâmplat, iar staff-ul al lui Ponta l-a făcut în ultimele două zile să facă două greşeli, atacarea la persoană sau la familie a lui Traian Băsescu, nu avea ce să caute, nu mai avea legătură cu campania şi 2.,prin acest pseudo-proiect numit USL 2, retrezirea lui Crin Antonescu, care, fiind extrem de supărat de Klaus Iohannis şi dezamăgit de acesta ar fi putut să stea inactiv. Uite că inabilitatea echipei lui Ponta l-a trezit", a declarat Cozmin Guşă, la Realitatea TV.
În opinia consultantului politic, reacţia preşedintelui Traian Băsescu din această seară, pe care a catalogat-o ca fiind "extrem de corectă", arată cum îşi pregăteşte "decontul mandatului".
"Reacţia preşedintelui Băsescu în seara asta a fost una extrem de corectă când s-a referit la instituţiile statului, la rolul lor în campanie, atunci când a vorbit de atacul personal şi de aceste discuţii nelalocul lor legate de puşcărie, care sunt populisme de campanie. O precizare importantă am reţinut de la Traian Băsescu, cea cu 10 ani de regim Băsescu, din care 7+1 au fost ai altora, respectiv al incompetentului Tăriceanu, ale lui Ponta, plus perioada de coabitare. Este o precizare care îmi arată în mod evident cum îşi pregăteşte Băsescu decontul mandatului", a explicat Guşă.
Deşi filmuleţul postat de şeful statului pe pagina personală de Facebook a reuşit să arate că în spatele vorbelor lui Ponta se ascunde o altă atitudine, va avea, în mod ciudat, un efect pozitiv pentru electoratul lui Ponta.
"Filmuleţul postat a dorit să arate că în spatele vorbelor lui Ponta se ascunde o altă atitudine, a reuşit. Însă filmuleţul nu este atât de convingător legat de subiectele grele care se discutau acolo, respectiv Oltchim şi CFR Marfă. Dar reiese faptul că Ponta are un alt fel de atitudine când e în faţă cu Băsescu. Concluzia intervenţiei lui Traian Băsescu, repet, legitimă, şi din punct de vedere al preşedintelui, şi din punct de vedere al persoanei, într-un mod ciudat, efectul va fi pozitiv pentru electoratul lui Ponta, un electorat anti-Băsescu care, într-o mare măsură a fost adormită în ultima perioadă şi prin reacţia nonşalantă a lui Ponta pe care-l amestecă în această discuţie, acest electorat va fi retrezit şi probabil Ponta va beneficia de retrezirea de electorat. Pe de altă parte, are şi un efect pozitiv pentru Băsescu pentru că se poziţionează într-un mod corect pentru perioada post-16 noiembrie, îşi arată consecvenţa cu lupta anti-stânga şi arată că ceea ce a făcut în ultima perioadă e mandatul lui politic şi pentru următoarea perioadă şi pentru dreapta. O dreaptă care, vedem, apropo de vocile Iohannis şi Antonescu, vocea lui Iohannis total absentă, am înţeles că el el continua să interpreteze melodii pe la Etno TV în seara asta, în loc să ia parte la adevăratul joc politic, ceea ce arată încă o dată slăbiciunea echipei sale de campanie şi lipsa de fler politic al lui Iohannis, dar această dreaptă este una atât de ciudat prezentată azi încât ni se face milă de ea. Faptul că Tăriceanu a fost un prim ministru slab, slab, slab ştim. Faptul că recită din Constantin Tănase fără să ne explice că aceea era o poezie anti-sovietică şi toată lumea a crezut că el interpretează în ruseşte din amintirile bunicilor săi nişte versuri îl arată de asemenea ca un fotomodel cu pretenţii de actoraş, din nefericire pentru Tăriceanu", a spus Cozmin Guşă.
În ceea ce priveşte intervenţia fostului lider al PNL Crin Antonescu, la Realitatea TV, consultantul politic apreciază că a dovedit o forţă de convingere extraordinară.
"Treaba mai serioasă e legată de Crin Antonesu. Intervenţia sa a fost una foarte consistentă, legitimă şi corectă. Crin Antonescu a dovedit în această seară că are forţă multă, forţă de convingere. Sigur, el va merge forţat la vot. Evident, nu-l place pe Klaus Iohannis", a mai spus Cozmin Guşă.