Prin procesul deschis în cursul lunii iulie a acestui an, la Judecătoria Sectorului 4, românca a cerut emiterea unui ordin de protecţie împotriva soţului său, fost militar american, relatează Știri Diaspora.
Femeia susține că povestea de dragoste dintre ea și veteranul american a început la finalul anului 2017, pe reţelele de socializare, cei doi ajungând să se cunoască personal la începutul lui 2018. Românca și veteranul american s-au căsătorit un an mai târziu, mai exact în februarie 2019, femeia fiind deja însărcinată la acea vreme.
Românca ăși amintește că soţul său avea accese de furie iar atunci când devenea violent lovea diverse obiecte, la un moment dat lovind chiar şi o persoană de pe stradă. Cu toate astea, iniţial nu a considerat aceste fapte ca fiind îngrijorătoare. Lucrurile s-au schimbat însă odată cu naşterea copilului, soţul devenind „mai nervos şi datorită faptului că fusese militar timp de 11 ani în Irak şi Afganistan şi suferea de sindrom post-traumatic, având momente când nu se putea controla”.
Aceasta mărturisește că bărbatul a început să se poarte urât cu ea şi a ameninţat-o că pleacă de acasă sau că o dă afară din casă.
„În luna decembrie 2019, pârâtul a plecat din România şi nu a mai revenit în ţară până în prezent. Au purtat discuţii telefonice, pârâtul fiind plecat în Spania şi începând cu luna martie 2020 a început să o ameninţe cu moartea şi că îi va lua copilul. Pe fondul discuţiilor în contradictoriu, pârâtul a început să îi spună în ce moduri s-a gândit să o omoare şi să ia minora cu el”, susține avocatul femeii, care a depus în instanță şi mesajele primite de clienta sa de la soţul său.
În aceste mesaje, bărbatul folosesște cuvinte jignitoare și amenință în mod repetat că o omoară, într-unul dintre ele susținând că va face acest lucru chiar în fața fiicei lor. „Ai noroc că încă eşti în viaţă acum”, „O sa te omor... nu îmi pasă de tine… poţi să mori şi nu-mi pasă de tine... O să te omor, în faţa fetiţei tale dacă vrei”, „Eşti moartă, când o să te găsesc” (...), „o să te omor pe tine şi toată familia ta”.