Compania Municipală Termoenergetica S.A. a informat că începând de luni, 17 iulie, vor fi efectuate lucrări la rețeaua de termificare din Capiată, în zone din Sectoarele 1, 2, 4, 5 și 6.
Sunt implicate lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei aparținând companiei. Astfel, 500 de blocuri vor rămâne fără apă caldă.
- 1. Conducta Magistralei I – CET Cet Energo – Dn 400 mm și Magistrala II Vest Dn 80 0mm, în zona intersecției Bulevardului Iuliu Maniu cu strada Valea Cascadelor și a străzilor Ametistului, Mărgelelor și Apusului din Sectorul 6. Echipele companiei vor executa lucrări de înlocuire a conductei cu diametrul de 800 mm, două vane cu diametrul de 400 mm și alți șase metri de conductă Dn 40 0mm.
Tot luni, vor începe lucrările de înlocuire a conductelor în cadrul Lotului 5, Obiectivul 25 din proiectul POIM cu finanțare europeană. Se vor executa lucrările necesare montării unui provizorat care să asigure furnizarea apei calde pe toată durata executării lucrărilor în acest proiect al municipalității.
De asemenea, vor fi executate și lucrările necesare montării unui alt provizorat de aproximativ 300 m de conductă (Dn 150mm), pentru realizarea reparațiilor la conductele Dn 400 mm din zona străzii Apusului, fără a fi sistată furnizarea apei calde pentru clienți, pe toată durata lucrărilor de primă urgență desfășurate de o firmă terță.
Pentru realizarea provizoratului, va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 17 și 21 iulie 2023, ora 23.00, pentru aproximativ 200 de blocuri. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1969, această porțiune de rețea având aproape 55 de ani de funcționare.
- 2. Lucrări de înlocuire a rețelei pe conducta Dn 600 mm, în zona Aleilor Râul Sadului și Ciceu, strada Aliorului și Aleea Niculițel din Sectorul 4. Se vor înlocui aproximativ 60m de conductă cu același diametru.
Acesta este motivul pentru care, în perioada cuprinsă între 17 și 21 iulie 2023, ora 23.00, va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, pentru 90 de blocuri din această zonă. Anul de punere în funcțiune a conductei este 1977, această porțiune de rețea având peste 45 de ani de funcționare.
- 3. Conducta Magistralei Progresul Berceni Dn 800 mm, în zona Bulevardului Constantin Brâncoveanu și a Șoselei Oltenița din Sectorul 4. Se vor executa lucrările de punere în funcțiune a tronsonului modernizat prin proiectul Primăriei Municipiului București – Obiectivul 5 și se vor executa operațiunile de blindare a unei noi porțiuni de rețea, pentru continuarea lucrărilor, fără sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă.
Totodată, echipele companiei vor interveni pentru a efectua lucrările de reparații a avariilor din rețeaua primară în zona Șoselei Olteniței și a străzii Padeșului din Sectorul 4. Pentru aproximativ 150 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 17 și 24 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1989, această porțiune de rețea având aproape 35 de ani de funcționare.
- 4. Lucrări de înlocuire a rețelei pe conducta Dn 800mm, în zona Bulevardului Unirii din Sectorul 5. Se vor executa lucrări de înlocuire a aproximativ zece metri de conductă cu același diametru. Pentru aproximativ 40 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, în perioada cuprinsă între 14 și 21 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1991, această porțiune de rețea având peste 30 de ani de funcționare.
- 5. Lucrări de reparații la conducta Dn 400mm, în zona Gării de Nord și a Maternității Polizu din Sectorul 1, unde se vor executa lucrări de înlocuire a aproximativ 15 metri de conductă. Pentru aproximativ 30 de blocuri din această zonă va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 18 și 20 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1962, această porțiune de rețea având peste 60 de ani de funcționare.
- 6. Continuă lucrările de înlocuire a conductei Dn 200 mm, în zona străzii Sld. Gheorghe Stănescu din Sectorul 2, unde va fi schimbată o lungime totală de țeavă de 60 de metri și va fi realizată subtraversarea Șoselei Pantelimon. De aceea, până în data de 28 iulie 2023, ora 23.00, furnizarea agentului termic pentru apă caldă pentru 10 de blocuri din această zonă va rămâne sistată. Anul de punere în funcțiune a conductei este 1978, această porțiune de rețea având aproape 45 de ani de funcționare.
Este important de subliniat că termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor.
Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute în teren. Se va lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât, pe măsura finalizării unor operațiuni, punctele termice să fie repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat.
Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte
detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert.