În seara de luni, 20 iulie, într-o clipă de neatenţie, şi-au lăsat copilul, în vârstă de 3 ani, nesupravegheat, el jucându-se cu încă doi minori, cu vârste mai mari. Însă, la un moment s-a produs tragedia, micuţul căzând în gol de la etaj. Cadrele medicale au ajuns de urgenţă la faţa locului, transportându-l la Spitalul Mangalia, după care a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Potrivit cadrelor medicale, starea lui este una gravă. “Este intubat, are coaste fracturate pe stânga, contuzii, fractură de tibie. Se află pe Secţia de Reanimare copii şi nu poate respira singur. Este greu să ne pronunţăm cu privire la şansele de supravieţuite după doar 12 ore. Este greu de spus”, a declarat, pentru “Replica”, dr. Mihnea Avram, directorul medical al Spitalului Judeţean Constanţa.