Un elev de școală generală din mediul rural a primit, marți, un corn plin de mucegai. Culmea, data înscrisă pe ambalaj indică faptul că produsul nu era ieșit din termenul de valabilitate.
Pentru contractul de distribuție al produselor de panificație – cornuri și biscuiți – care ajung în școlile din Bistrița-Năsăud, în cadrul programului „Laptele și Cornul”, Consiliul Județean va plăti în final 3,6 milioane lei, fără TVA, pentru cei trei ani școlari cuprinși în perioada septembrie 2018 – iunie 2021. Firma care a câștigat acest contract – SC Achiziţie şi Dezvoltare SRL din Voluntari – are obligația să distribuie produsele de panificație în toate școlile generale și grădinițe de stat sau private din județ.
Marți, unul dintre elevii de la Școala Generală „Enea Grapini” a primit două cornuri pentru a-și potoli foamea, însă a constatat cu surprindere că unul dintre acestea era mucegăit. Culmea, ambalajul în care se afla cornul, era intact, iar termenul de expirare a produsului, 19 septembrie, adică azi. Copilul a mâncat cornul care era comestibil, iar pe cel plin de mucegai l-a dus acasă. Seara, când părinții au ajuns de la muncă acasă, l-a arătat acestora. Părinții sunt deciși să ia legătura cu conducerea școlii și să expună situația.
Contactat de Realitatea de Bistrița, Daniel Sasu – directorul Școlii Generale „Enea Grapini” din comuna Șanț a declarat că nu i-a fost adusă la cunoștință o astfel de situație, dar că va cerceta.
„Cornuri mucegăite? Au venit proaspete. Nu știu… Nu am aflat nimic despre asta, dar voi cerceta ce s-a întâmplat", a spus directorul Sasu.
Potrivit acestuia, cornurile sunt furnizate de aproximativ două ori pe săptămână, iar până acum nu s-au înregistrat probleme. Daniel Sasu a mai precizat că atunci când va avea elemente concrete despre această situație, va sesiza Consiliul Județean pentru mai multe verificări.
Citeşte continuare pe realitateadebistrita.net