Cu aceasta ocazie, comisarul european a anunțat adoptarea a peste 95% din totalul programelor operaționale pentru perioada de finanțare 2014 – 2020.
"Acum, trebuie să acționăm la toate nivelurile, național și european, pentru a asigura transpunerea acestor programe în proiecte de calitate, capabile să genereze creștere economică și să creeze noi locuri de muncă. "
Corina Crețu a mai arătat că pentru ca fondurile europene să fie mai ușor accesibile potențialilor beneficiari, procesul de simplificare a procedurilor trebuie continuat.
"Simplificarea rămâne un aspect extrem de important pentru politica de coeziune și în viitoarea perioadă de programare. În acest sens, am decis înființarea unui Grup de lucru la nivel înalt care va avea rolul de a veni cu propuneri concrete începând cu anul viitor, atât în ceea ce privește programele actuale, cât și pentru cele de după 2020. Prima întâlnire a acestui grup va avea loc pe 22 octombrie."
Legat de problema valului migrației cu care se confruntă statele europene, comisarul european a precizat că "am văzut cu toții imaginile teribile ale imigranților care își caută în Europa liniștea, siguranța și bunăstarea pierdute în țările lor de origine: Siria, Libia sau Eritreea".
"Analizăm în prezent cum ar putea contribui fondurile și politicile Uniunii la integrarea socială a acestora. Fondurile Europene de Dezvoltare Regională (FDER) joacă un rol important în această privință. Provocările generate de fenomenul migrației pot fi abordate și colaborând cu statele membre în cadrul acțiunilor de cooperare teritorială prin intermediul programelor Interreg și a strategiilor macro-regionale", a continuat Corina Creţu.
O altă provocare care trebuie să rămână o prioritate pentru UE este reprezentată de șomajul în rândul tinerilor.
"Peste 26 milioane de cetățeni europeni nu au un loc de muncă, în special tineri. Datorită programelor noastre, și a Inițiativei de Angajare a Tinerilor, pe care am reușit să o dezvoltăm datorită determinării Parlamentului European, mulți tineri își vor găsi un loc de muncă în următorii ani. "
În ceea ce privește politica urbană, comisarul european Corina Crețu a subliniat că, potrivit estimărilor, cel puțin 80 de miliarde de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională vor fi investiți direct sau indirect în zonele urbane. 15 miliarde de euro din această sumă urmează să fie administrați de autoritățile locale, în cadrul strategiilor de dezvoltare urbană durabilă.