-I-aţi iertat?
- Da. Am întâlnit, pe un torționar, cu un grad mare, colonel de securitate care personal, cu mâna lui m-a chinuit cu bătăi, cu saci de nisip, cearceafuri ude în baie care, nici măcar în procesul meu, în procesul Pătrășcanu, încercând să mă transforme într-un martor mincinos, împotriva lui Pătrășcanu. Lucru pe care l-am refuzat cu îndârjire, cu toate chinurile prin care am trecut. Omul ăsta, după Revoluție, l-am întâlnit, trăiește foarte bine, are o pensie mare. Fiind o figură ușor de reținut, când a văzut a încercat să treacă pe trotuarul celălalt și l-am oprit (...) Când am ieșit din pușcărie, biata mamă care mai trăia nu m-a recunoscut. La un moment dat, m-a întrebat dacă m-am gândit la ea. Zic, mamă, m-am gândit ceas de ceas la tine, dar chiar dacă nu aș fi vrut să mă gândesc, torționarii îmi aduceau aminte că te înjurau în fiecare minut.
-Nu am niciun fel de ranchiună și nicio ură față de cei care s-au pretat la crimele oribile pe care le-au înregistrat cei 50 de ani de comunism. Consider că oamenii care au ajuns să se degradeze, până la a chinui semenii lor fără nicio justificare, şi-au pierdut calitatea de om și ar fi o onoare pentru ei să păstreze împotriva lor sentimente de inamiciție. Trebuiesc iertați, ca tâlharul de pe cruce.
Torţionarul Vişinescu, 20 de ani de închisoare şi degradarea militară
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au decis, vineri, ca torţionarul Alexandru Vişinescu, acuzat de crime împotriva umanităţii să fie condamnat la 20 de ani de închisoare cu executare. Judecătorii au admis şi cererea pentru degradare militară.
Decizia CAB nu este definitivă şi poate fi contestată de ambele părţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Termenul de astăzi a fost unul de lungă durată, mai multe rude ale torţionarului fiind chemate să dea declaraţii.
La ultimul termen, procurorii au cerut, iniţial, detenţie pe viaţă pentru Alexandru Vişinescu, însă judecătorii au susţinut că, având în vedere vârsta înaintată a torţionarului, peste 65 de ani, nu poate fi acceptată propunerea.
Procurorii au cerut, atunci, măcar 25 de ani.
"Este important faptul că prin acestă hotărâre se constată triumful moral al victimelor lui Vişinescu, de la Râmnicu Sărat. Astăzi au câştigat victimele din penitenciarul condus de torţionar, nu el! Vişinescu nu pare, totuşi, să conştientizeze că a fost rău ce a făcut. Am cerut instanţei, pe partea civilă, despăgubiri de 150.000 de euro, bani pe care vrem să-i folosim pentru cinstirea memoriilor celor care au fost închişi în Penitenciarul Râmnicu Sărat", a declarat la ieşirea din clădirea CAB Anca Cernea, ruda uneia dintre victimele lui Alexandru Vişinescu.
Torționarul Ion Ficior, față în față cu victimele: Nu am nicio mustrare de conștiință
Vişinescu este acuzat de crime împotriva umanităţii. Oamenii legii susţin că, sub comanda sa, 12 deţinuţi de la Penitenciarul Râmnicu Sărat şi-au pierdut viaţa, iar alţii au fost supuşi la rele tratamente.
Alexandru Vişinescu beneficia de o pensie de militar de 6.000 de lei. În momentul în care magistraţii au pus sechestru pe o treime din ea, acesta a rămas cu 3.200 de lei, sumă ce se va micşora considerabil dacă se menţine decizia instanţei de degradare militară.
Anchetatorii au arătat că torţionarul îi înfometa pe deţinuţi, dar şi că nu le dădea voie să discute între ei, fapt pentru care unii dintre aceştia începuseră să vorbească cu gândacii. Mai mult, aceştia erau ţinuţi în picioare pentru foarte mult timp, nu primeau tratament medical, iar celulele nu erau încălzite pe timp de iarnă. Oamenii legii mai spun că aceştia ajungeau să ştie cum era vremea afară în funcţie de gândacii care intrau la ei în celule. Parchetul instanţei supreme arată că acest regim impus de inculpat a urmărit exterminarea fizică a persoanelor încarcerate în Penitenciarul Comunist de la Rîmnicul Sărat.
Alexandru Vişinescu s-a prezentat marţi, 14 iulie, la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) într-un nou termen în dosarul în care acesta este acuzat de crime împotriva umanităţii. Procurorii au cerut în cazul torţionarului închisoare pe viaţă.