Totul s-ar fi întâmplat în jurul orei 13:00, în localitatea Mihăieni din județul Satu Mare. Potrivit primelor informații, autoritățile ar fi fost alertate cu privire la un posibil înec al unui adolescent în vârstă de 13 ani.
„Astăzi, 26.08.2022, la ora 13:12 dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat despre un copil (în vârstă de aproximativ 13 ani) înecat, la ștrandul din localitatea Mihăieni. Copilul a fost scos din apă de către cetățeni, acesta fiind inconștient. La locul intervenției se deplasează echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, cu medic, din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. A fost solicitat și sprijin aerian, astfel încât la locul intervenției se va deplasa elicopterul SMURD Jibou”, precizează ISU.
S-a solicitat intervenția echipajelor de prim-ajutor pentru resuscitarea minorului. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a identifica posibilii martori, respectiv pentru a stabili contextul în care s-a produs tragedia.