UPDATE: Copilul a fost găsit, după câteva ore de căutări, precizează gorjexclusiv.ro. Acum se află acasă, alături de părinţii săi.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Lucian Stroe, a declarat, corespondentului Mediafax, că elevul Şcolii Gimnaziale Nr.1 Bumbeşti-Jiu se afla în excursie cu profesorii şi colegii, în cadrul programului intitulat ”Şcoala Altfel”.
Conform sursei citate, dispariţia copilului a fost anunţată de unul dintre profesorii elevului de clasa a V-a.
”Am fost sesizaţi de un profesor din Bumbeşti-Jiu despre faptul că, în timp ce se afla în Parcul Central din municipiul Târgu-Jiu, cu un grup de copii, unul dintre aceştia, A.V., în vârstă de 11 ani, a părăsit grupul şi nu s-a mai întors. Persoanele care pot da relaţii despre acesta sunt rugate să sune la 112”, a spus Stroe.
Colegii copilului au declarat că acesta ar fi spus că va merge la un magazin din apropierea parcului, pentru a-şi cumpăra de mâncare.