Băiatul se juca împreună cu alţi copii la marginea pădurii Pârcovaci, din oraşul Hârlău, iar la un moment dat s-a rătăcit, cel care a apelat la numărul 112 fiind chiar tatăl micuţului.
La faţa locului, s-au deplasat zeci de poliţişti, pompieri şi jandarmi, însoţiţi de un câine de căutare.
"Împreună cu tatăl copilului şi câţiva localnici, forţele de intervenţie au început căutarea micuţului, pe o beznă cumplită, în pădurea Pârcovaci. Misiunea era dificilă, iar copilul trebuia găsit de urgenţă, altfel, şansele sale de a rezista noaptea, în pădure, se diminuau cu fiecare oră. Operaţiunile de căutare în pădure s-au desfăşurat pe un teren greu accesibil chiar şi pe timp de zi, cu desişuri, urcuşuri şi râpe”, se arată într-un comunicat al ISU Iaşi, citat de News.ro.
După opt ore de căutări, unul dintre pompieri l-a găsit pe copil în albia unui pârâu.
Îmbrăcat doar în tricou şi pantaloni scurţi, desculţ, băieţelul stătea într-o albie aproape secată a unui pârâu. Salvatorul ieşean a luat copilul în braţe, l-a învelit cu haina sa şi l-a dus aproximativ un kilometru, până la ambulanţa SMURD”, informează reprezentanţii ISU Iaşi.
Medicii au constatat că băiatul era în stare de hipotermie, acesta fiind transportat la spitalul din localitatea Hârlău.
Potrivit medicilor, la ora actuală, băiatul este în afara oricărui pericol.