Copilul a fost lăsat de mamă în grija surorii mai mari, de 13 ani. Vecinii l-au văzut ultima dată luni dimineaţa, când se juca pe stradă.
Mama crede că micuţul nu a plecat de unul singur, ci a fost furat. "E furat. Dacă era să-l găsească, se găsea pruncul ieri. Dar e mic. El nu poate merge ca un om mare. Cineva a vrut să-i facă rău şi l-au luat. Sper să se găsească pruncul, dar să fie în viaţă", spune femeia.
Şi primarul din localitate ia în calcul varianta unei răpiri.
"A fost un element surpriză. Nimeni nu se aştepta la aşa ceva. N-am mai avut asemenea evenimente în comună. De când sunt eu primar, de 3 mandate. Am înţeles de la Jandarmerie că câinele s-a învârtit în jurul acelui loc unde a dispărut el. Deci nu a mers mai departe. Deci câinele de urmă trebuia să meargă pe urmă în continuare. N-am dovezi, dar a fost ridicat pe sus şi dus", spune Petruţ Ioan.
Între timp, peste 100 de poliţişti, localnici şi jandarmi îl caută pe copil prin împrejurimi.
Copilul a dispărut luni dimineaţă. De atunci, el este căutat încontinuu.