Petardele au provocat încă două victime în rândul copiilor. Un băiețel în vârstă de 7 ani a ajuns la Clinica de Oftalmologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași cu multipli corpi străini conjunctivali și corneeni, precum și o eroziune corneană, în timp ce un băiat de 13 ani a fost grav rănit la ambii ochi și și-a pierdut aproape complet vederea, scrie bzi.ro.
„Nu dați petarde! În prima zi de Crăciun a ajuns la noi un copil pe care le-am operat ieri. Este vorba despre un copil de 13 ani, din județul Vaslui. El se juca cu alți copii, iar un alt copil a pus o petardă într-o sticlă care bineînțeles că a explodat și i-a cauzat plăgi palpebrale și oculare la ochiul stâng, cu ruptură completă de glob ocular, iar la ochiul drept – plagă corneo-sclerală. A ajuns la spital cu ochiul stâng scos. Pacientul a fost operat de mine ieri, cu un ochi vede în proporție de 50-60 la sută. Este posibil ca la ochiul acesta să facă și cataractă traumatică, este vorba de mai multe complicații. Este culmea ghinionului, deoarece nu el era cel care se juca cu petarde” a declarat prof. dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.
În noaptea de 26 spre 27, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași a mai ajuns un copil rănit din cauza unei petarde. Micuțul în vârstă de 7 ani a luat petarda chiar din mâna mamei sale care l-a sfătuit cum să folosească obiectul explozibil.
„În noaptea de marți spre miercuri, la ora 12.00, a venit un copil de 7 ani din comuna Călărași, județul Botoșani, care a aprins o petardă chiar în fața mamei. Din fericire, copilul a avut doar multipli corpi străini conjunctivali și corneeni și o eroziune corneană pe jumătate din cornee la ochiul drept. Putea să se întâmple o nenorocire. Adulții nu sunt responsabili. Mama copilul a recunoscut că ea a fost cea care i-a dat copilului petarda și că a aprins-o în fața sa. Nu este conștientă că putea să-și piardă mânuțele, să se rănească grav, a fost totuși vorba de un caz fericit. Copilul are acum pansament, tratament local, eroziunea se va vindeca, pentru că s-au scos multipli corpi străini”, a declarat prof. dr. Camelia Bogdănici.
Medicii ieșenii trag un semnal de alarmă după ce un copil a rămas aproape orb din cauza unei petarde, subliniind faptul că de toate accidentele provocate de petarde nu sunt responsabili copiii, ci adulții în prezența cărora cei mici folosesc obiectele explozibile.