Cei trei copii, dispăruți de luni în timp ce se aflau sub supravegherea bonei, au fost găsiți pe teritoriul Serbiei. Cele două fetițe și fratele lor se aflau împreună cu tatăl lor, controversatul milionar Adrian Marțian, într-o mașină cu numere de Cluj. În prezent, minorii se află în custodia autorităților sârbe și sunt în afara oricărui pericol.
În tot acest timp, fiul cel mare al milionarului dintr-o altă căsătorie e sigur că tatăl său e cel care i-a ascuns și că-i manipulează pe copii.
Antonio, Rania şi Raisa au dispărut, luni, din casa lor din Sântandrei, în care locuiau doar cu bona.
La audierile din acest caz au fost chemați mama minorilor, bona și unchiul acestora. În fața anchetatorilor, bona a declarat că era la cumpărături când copiii au dispărut dar spune că i-a lăsat pe minori în grija unui prieten. Când a văzut că nu mai sunt copiii, femeia l-ar fi sunat imediat pe tatăl lor. Abia după o oră, bărbatul ar fi sunat la rândul lui la poliție. La audieri a fost și el chemat, dar a spus că nu poate veni, deoarece nu este în țară. Adrian Marțian și soția sa se judecă pentru custodia copiilor. Bărbatul avea interdicție să se apropie de cei trei frați, spun autoritățile.
Reamintim că, pe 13 octombrie, copiii au fost văzuți într-o benzinărie împreună cu un bărbat, într-un Mercedes alb cu numere de Cluj, vehicul care ar aparține chiar lui Adrian Marțian. A doua zi, mașina a fost din nou observată, însă condusă de un alt bărbat, iar copiii nu mai erau prezenți. Prima persoană care i-a însoțit pe minori a fost localizată în zona Porțile de Fier, aproape de Dunăre.
Miercuri seara, Marțian a contactat telefonic ofițerul de caz, exprimându-și nemulțumirea față de autoritățile române, pe care le acuză de incompetență în găsirea copiilor săi. Mai mult, el a afirmat că ar fi primit promisiunea că va putea lua copiii în acea noapte și că va pleca cu ei în Rusia. În cursul dimineții, la ora 5:00, Marțian a trimis un videoclip procurorului de caz, în care se vedeau copiii în mașina sa, fără alte comentarii.