La 100.000 de locuitori, exemplul european pozitiv de testare îl oferă Ciprul, care reușește să testeze 47.000 de persoane săptămânal. La mica distanță, pe locul al doilea, e Danemarca, urmată de Grecia cu peste 11.000 de testări. La coada clasamentului este România cu o rată de 1.040 la 100.000 de teste efectuate săptămânal. Înaintea României sunt Polonia și Bulgaria. Autoritățile din România nu par să mai acorde importanță testării, o arată un grafic care pune sub lupă testarea din ultimele săptămâni. Iar pentru ultima lună, săgeata merge numai în jos: de la peste 220.000 de teste săptămânale, am scăzut la 200.000. În aceste condiții, în următoarele săptămâni, vom avea tot mai multe motive de relaxare. Este concluzia sociologului Mircea Kivu, care a realizat această analiză.