Control al Finanţelor la CEC Bank pentru un credit de 3,2 milioane de euro luat de un apropiat al lui Blaga
Banii ar fi fost utilizaţi pentru cumpărarea unui hotel în Viena, vândut însă de firmă, care apoi a intrat în insolvenţă. Finanţele au cerut şi ajutorul BNR în acest caz, potrivit unui document obţinut de Profit.ro.
În 2008, firma în cauză, Bella Consulting Construction din Satu Mare, a obţinut un credit în cuantum de 3,2 milioane de euro, pentru achiziţionarea unui hotel de 4 stele în Viena. Conform termene.ro, firma este implicată în construcţii hidrotehnice şi controlată de omul de afaceri Dumitru Pop.
Acesta ar fi finul lui Vasile Blaga, potrivit mai multor declaraţii publice ale senatorului independent Valer Marian, scrie Profit.ro. Tot senatorul a indicat şi hotelul cumpărat de firma din Satu Mare, şi anume Reither din lanţul Best Western.
El arată că, ulterior, hotelul a fost vândut fără înştiinţarea şi solicitarea acordului CEC Bank, iar suma obţinută nu a fost încasată în contul restanţelor la credit.
În 2011, firma a intrat în insolvenţă şi are acum datorii bugetare de circa 8,4 milioane lei, iar hotelul, între timp retrogradat la 3 stele, este anunţat astăzi ca fiind închis, notează sursa citată. În 2013, Valer Marian i-a cerut liberalului Daniel Chiţoiu, atunci ministru al Finanţelor, să verifice situaţia, însă nu a fost prezentat niciun rezultat al unei eventuale verificări. Un document oficial relevă însă că, acum, inspectorii Finanţelor au intrat în CEC Bank, pentru a verifica distinct situaţia acestui credit.