"Am fost alături în proiectul 'Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României' pentru că am crezut şi credem că împreună putem fi mai puternici, mai responsabili, mai solidari şi mai angajaţi în modernizarea României. Cu toate acestea, suntem nevoiţi să afirmăm clar că nici CNMR şi nici o altă formulă guvernamentală sau nonguvernamentală nu pot subordona CNR. Astăzi, Consiliul Naţional al Rectorilor a luat decizia de a suspenda pe termen nelimitat participarea noastră la CNMR. Fiecare membru al comunităţii academice are dreptul la propria lui opinie politică, are dreptul de a exprima propriile opinii şi convingeri, însă CNR, în ansamblul său, este şi trebuie sa fie garantul instituţional al echidistanţei şi imparţialităţii instituţiilor universitare. (...) Mulţumim CNMR pentru colaborarea avută, însă dorim să păstrăm universităţile în afara jocului politic! Suspendarea noastră este fermă, neechivocă şi pe termen nelimitat", se precizează într-un comunicat al CNR.
Consiliul Naţional al Rectorilor, singura structură naţională care reuneşte toţi rectorii universităţilor de stat şi particulare acreditate, a acţionat şi acţionează pentru dezvoltarea structurilor parteneriale în scopul consolidării rolului mediului universitar în asumarea deciziei publice în România, se mai arată în comunicat.
Soția lui Alexandru Cumpănașu a primit sume uriașe de la PSD! Legătura cu Viorica Dăncilă
Președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, Alexandru Cumpănașu, a anunțat că începe să strângă semnături pentru a se înscrie în cursa pentru prezidențiale. Anunțul a fost făcut de într-un live pe Facebook.
Cumpănașu a anunțat că s-a decis să candideze dacă… opinia publică va răspunde pozitiv la această idee.
”M-am gândit de multe ori la acest lucru și vă întreb pe voi: este cazul să candidez la preşedinţia României?”, a spus Alexandru Cumpănașu.
”Am să încerc să văd câte semnături putem strânge (...). Fac un apel la dumneavoastră să luăm decizia împreună după acest exerciţiu. Pentru că dacă nu avem o şansă, trebuie să ştim de la început!", a afirmat Alexandru Cumpănaşu.