Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5: „Proiectul de buget cu tot cu amendamentele adoptate. Era să-mi stea inima când am văzut unanimitate, dar apoi am văzut că nu are cum. Vă mulțumesc că de astăzi Primăria are un buget pe care în continuare dumneavoastră, domnilor consilieri, îl veți gestiona.”
La primăria lui Cristian Popescu Piedone se votează în liniște. Consilierii locali de la PSD, PP-USL, PMP și cei de la USR PLUS au făcut imposibilul posibil. Și-au dat mâna și au votat împreună bugetul Primăriei Sectorului 5. Au avut un miliard de motive, de fapt un miliard de lei de aprobat pentru a cheltui anul acesta.
Robert Turcescu, jurnalist: „Consilierii locali de la Sectorul 5, primărie condusă de Cristian Popescu Piedone, ăla cu Colectivul, condamnat în primă instanță la 8 ani cu executare, pe care îl înjurau cei de la USR PLUS că este criminal… Și, deși bugetul ar fi trecut cu voturile celor de la PSD, au votat și cei de la USR PLUS bugetul. ”
Consilierii USR-PLUS au declarat că, deși bugetul Primăriei Sectorului 5 trecea și fără voturile lor, au votat pentru că oamenii lui Piedone au validat mai multe amendamente propuse de USR.
Cristian Laslo, consilier USR PLUS sector 5: „Noi am depus foarte multe amendamente care ne-au fost acceptate, aproape toate. Amendamente de construcție de creșe, amendamente de construcție de școli, amendamente de vouchere pentru copiii sărmani, bugetare participativă, audit financiar. Pentru asta am votat bugetul. Ar fi total aiurea să propui amendamente în buget, să ți se voteze și la sfârșit să nu votezi bugetul.”
Decizia consilierilor USR PLUS a generat uluire în spațiul public. Despre valul de critici după votul pentru bugetul primăriei conduse de Cristian Popescu Piedone, condamnat la 8 ani de închisoare, în primă instanță, în dosarul Colectiv, Cristian Laslo susține că acestea vin chiar din interiorul USR PLUS.
Cristian Laslo, consilier USR PLUS sector 5: „Nu am votat alături de Piedone, am îndeplinit programul nostru. Suntem acolo să îndeplinim un program pe care ni l-am asumat. Nu suntem acolo să fim Gică Contra. E o bulă care ne critică permanent, asta le e meseria lor: să critice. Tot ce faci e împotriva ta. E o bulă mică, dar foarte gălăgioasă, din păcate, pentru proiectele USR. Mă refer la adversari interni mai mult. Cel mai mare dușman la noi este în intern, nu în extern, din interiorul USR PLUS”.
USR a fost mai întâi USB, Uniunea Salvați Bucureștiul, formațiune înființată de Nicușor Dan la începutul anului 2016, la nici 4 luni după incendiul de la Colectiv. Atunci, membrii partidului lui Nicușor Dan erau cei mai aprigi luptători în lupta pentru aflarea vinovaților de moartea a 65 de tineri. După o serie de procese, instanța a găsit mai mulți vinovați - printre ei și Cristian Popescu Piedone. Astăzi, la 6 ani de la tragedie, Piedone este primar la sectorul 5, iar parteneri îi sunt chiar cei care îl huleau cel mai mult.