Purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Bacău, Marius Ţăranu, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că tinerii din Ruginoasa au început să se adune încă de la ora 5.30, în mai multe zone din comună, după care au pornit spre centrul localităţii, unde în fiecare an are loc tradiţionala bătaie cu bâtele între cetele rivale.
Potrivit lui Ţăranu, participanţii nu au avut asupra lor bâte, lanţuri sau biciuri, fiind pentru prima dată în ultimii ani când sătenii au renunţat la obiectele cu care să se lovească între ei.
"Sătenii s-au adunat în jurul orei 5.30 în trei puncte din comună, Rediu, Dumbrăviţa şi Bugioaia, după care au pornit spre locul de întâlnire. Participanţii au purtat costumaţia specifică, dar nu au mai avut bâte, lanţuri sau biciuri asupra lor, ca în alţi ani. Nu am avut niciun incident şi nu a fost nevoie să intervenim. Oamenii s-au îndreptat către primărie, unde l-au urat pe primar. După ora 8.30, membrii celor două grupuri au început să se disperseze”, a declarat purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Bacău, unitate care a asigurat ordinea publică la acest eveniment.
În zonă au fost mobilizaţi peste o sută de jandarmi şi poliţişti, iar la confruntarea cetelor de mascaţi au asistat peste o mie de persoane.