„Concordia va aviza negativ în Consiliul Social și Economic de astăzi bugetul pe anul 2024 și măsurile fiscal-bugetare. Ar fi iresponsabil să facem altfel. Nu a existat niciun fel de consultare și discuție cu nicio industrie, dialogul social este din nou o formă care bifează o cerință legală și nimic mai mult, iar dintr-o primă analiză vedem un optimism excesiv și nejustificat în privința nivelului veniturilor”, a anunțat Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, potrivit unui comunicat de presă.
Confederația patronală Concordia a anunțat că va aviza negativ proiectele bugetului de stat și al bugetului asigurărilor sociale pe anul 2024 în Consiliul Economic Social, înainte cu câteva ore de ședința programată a Guvernului pentru aprobarea acestora, la ora 12.00, care însă a fost amânată până la o oră ce urmează să fie anunțată. Ședința CES a început la ora 11.00 și urma să fie reluată în jurul orei 14.00 în așteptarea unor avize. Avizul din partea Consiliului Economic și Social are doar un rol consultativ și nu poate împiedica adoptarea unui proiect de lege de către Guvern, dar este un demers obligatoriu în circuitul de avizare.
Ședința de guvern decisivă pentru BUGETUL pe 2024 s-ar putea amâna. Proiectul nu are toate avizele - SURSE
„ANAF își propune să colecteze 30 de miliarde în plus anul viitor deși anul acesta este cu 12 miliarde sub ce și-a propus. Guvernul se așteaptă la intrări din fonduri europene și PNRR de peste 60 de miliarde de lei deși din cele 55 de miliarde pe care și le-a propus în 2023 va realiza puțin sub 29 de miliarde. Cele 12 miliarde în plus pe care Guvernul consideră că le va colecta suplimentar din CASS, după extinderea bazei, sunt și ele cu un semn de întrebare în lipsa unei fundamentări din care să înțelegem cum s-a ajuns la această cifră”, se mai arată în comunicatul Concordia.
„Experiența acestui an ne-a arătat că deși Guvernul are autoritatea politică de a propune ce buget dorește dacă el este construit pe estimări și prognoze nerealiste în privința veniturilor, oalele se sparg repede în capul bunilor plătitori de taxe și impozite. Aceștia vor fi chemați din nou să achite un deficit mai mare decât cel estimat, în ciuda promisiunilor că în 2024 nu vor exista creșteri de taxe și impozite.
Unele dintre măsurile fiscal-bugetare din jurul acestui buget ridică și ele semne de întrebare: Guvernul dorește să restrângă din nou aria de deductibilitate a sponsorizărilor deși acest sistem a generat foarte multe beneficii sociale la costuri foarte mici; fondul de tranziție deși alimentat din supraimpozitarea companiilor din energie este gol în proiectul de buget; plafoanele pentru Rabla scad semnificativ descurajând aceste programe deși banii din Fondul de Mediu nu pot fi realocați spre alte zone bugetare; impozitul pe cifra de afaceri rămâne cu neclarități semnificative și vedem inclusiv decizii fiscale care vor avea efect retroactiv. Se înăspresc pedepsele pentru evaziune, ceea ce în sine este foarte bine, dar în lipsa reformării și digitalizării ANAF ne temem că instituția va deveni mai opresivă tot cu bunii contribuabili, nu cu evazioniștii”, a precizat Radu Burnete.
„Dialogul social și consultarea ar fi rezultat într-un buget mai realist de care mediul de afaceri și societatea să nu se teamă, dar asta nu se poate face în cele 24 de ore pe care le-am avut la dispoziție. Guvernul continuă să nu-i ia în serios pe cei care produc până la urmă bunăstarea din România, angajații și angajatorii. Noi ne luăm în serios rolul și vom publica în perioada următoare propriile analize și opinii chiar dacă măsurile și bugetul vor fi fost adoptate deja”, potrivit comunicatului de presă transmis de confederațția patronală Concordia.