„The trio project” înseamnă Hiromi și un pian, basistul Anthony Jackson și bateristul Simon Phillips, dar înseamnă și fulgere, tornade de sunete pe scena Sălii Radio, la sfârșit de iunie. După ce între 4 și 7 iunie formula de mai sus a făcut ca Blue Note Jazz Club din New York să trepideze din temelii, pe 30 iunie nu știm la ce să ne așteptăm pentru că Hiromi reprezintă avangarda jazz-ului contemporan, cu show-uri vibrante și imprevizibile.
Pianista își va pierde mințile deasupra pianului pentru a treia oară la București și va provoca toată sala să facă același lucru. Fiecare moment de improvizație va fi ca o minge de foc pe care o vor pasa de la unul la celălalt. Simon Phillips o va provoca la baterie pe terenul său preferat: rock. Cunoscutul muzician a cântat alături de Toto, Judas Priest, Peter Gabriel, Whitesnake sau Mick Jagger. Basistul American Anthony Jackson este inventatorul basului cu șase corzi, rebotezat chitară contrabas. Apare pe nenumărate discuri alături de artişti precum Simon & Garfunkel, Michel Petrucciani, Dizzy Gillespie și Chick Corea.
Concertul Hiromi - The Trio Project feat. Anthony Jackson & Simon Phillips va prezenta ultimul material discografic al grupului, “ Alive” și face parte din seria de evenimente Jazz Night Out.