Sondajul referitor la percepţia condiţiilor actuale de afaceri şi estimările privind creşterea exporturilor a fost realizat în luna martie în rândul a 1.371 de companii.
Pe de altă parte, a crescut numărul managerilor care anticipează o redresare treptată a activităţilor companiilor, în următoarele şase luni, comparativ cu un sondaj efectuat de banca centrală în decembrie. Astfel, managerii intenţionează să mărească producţia, numărul de angajaţi şi investiţiile.
Informaţiile au apărut după o scădere neaşteptată, în luna martie, a unui indice privind intenţiile de achiziţii ale managerilor polonezi, de la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, atins în februarie.
Guvernatorul băncii centrale, Marek Belka, consideră că impactul crizei din Ucraina asupra economiei poloneze va fi limitat, dar instituţia intenţionează să menţină dobânzile la un nivel minim record cel puţin până la sfârşitul trimestrului al treilea, pentru susţinerea redresării.
"Impactul crizei din Ucraina ar trebui să scadă în următoarele două trimestre, pe măsură ce companiile vor diversifica pieţele de export. Sondajul arată că în pofida turbulenţelor pe termen scurt creşterea economică se stabilizează la circa 3%", a declarat Grzegorz Maliszewski, economist şef la Bank Millennium.
În raportul băncii centrale se arată că chiar şi companiile concentrate pe exporturile în Rusia şi Ucraina speră că problemele vor fi rezolvate rapid.