Harta unei comori fabuloase, ascunsă de Constantin Brâncoveanu sub o biserică din Baia de Aramă, se pare că a fost descoperită întâmplător, în peretele din altar. Escrocherie sau adevăr, documentul a aprins imaginaţia şi lăcomia căutătorilor de comori. Goana după aur a lăsat în urmă un monument de patrimoniu devastat, potrivit Formula As.
Raiul comorilor
Zona Munţilor Mehedinţi este plină de comori, şi unde sunt comori, sunt şi legende. Nu există loc în România unde să fie mai multe poveşti despre comori.
Explicaţia e simplă: pe aici trecea limita Imperiului Austro-Ungar, şi haiducii dintr-o parte a graniţei îşi îngropau comorile în cealaltă parte, cu precădere în Mehedinţi, o zonă rupestră cu munţi cavernoşi, plini de peşteri şi de galeriile de mine abandonate, adevărate labirinturi bune de ascuns bogăţiile.
Aşa se face că pe măsură ce poliţia vremii îi prindea pe haiduci, le confisca hărţile comorilor şi le depozita în sediul, foarte bine păzit, de la Caransebeş. Numai că, odată cu prăbuşirea Imperiului, sediul a fost jefuit şi majoritatea vechilor hărţi haiduceşti s-au făcut nevăzute, pentru a ieşi astăzi la suprafaţă, vândute la preţuri exorbitante, achitate de noii căutători de comori. Iar comorile, în Mehedinţi, au lăsat dâre de... aur în urma lor.
La Mânăstirea Tismana, de pildă, a fost ascuns tezaurul României, iar la Cerna Sat a fost căutată cu armata (probabil că şi găsită) comoara prinţului sârb Obrenovici. Se spune chiar că înainte de 1989, Ceauşescu înfiinţase o echipă specială cu oameni din armată şi Securitate, denumită Cabinetul Negru, care se ocupa numai cu descoperirea comorilor.
Aşadar, într-o astfel de zonă, în care mulţi oameni sunt căutători de comori din tată în fiu iar hărţile tezaurelor se pot cumpăra pe sub mână, ştirea că cineva are planul comorii lui Brâncoveanu a aprins imaginaţia.
Existenţa ei devenise deja legendă. Se spunea că este atât de mare, încât câţiva "posedaţi" nu s-au sfiit să îşi construiască o casă în apropierea lăcaşului, în ideea de a săpa, până acolo, tuneluri pe sub pământ. Iar acum legenda se confirma.
"Suntem salvaţi! E aur sub toată biserica!"
Biserica "Sfinţii Voievozi" din Baia de Aramă era plină-ochi cu romi. Era în vara anului 1997 şi se auzise că părintele Ionel Blaj, parohul sfântului lăcaş, s-a întors din America şi, dintr-un moment în altul, urmează să îşi facă apariţia.
Când uşa bisericii se deschise, mulţimea fu străbătută de un murmur, după care se făcu linişte. Din lumina de afară păşi înăuntru chiar părintele Blaj, cu o pălărie enormă de cowboy pe cap, la subţioară cu un ziar şi în cealaltă mână cu un detector de metale.
Făcu doi paşi, şi ciocatele sale americane răsunară pe podeaua bisericii. Mulţimea fremătă din nou şi se desfăcu în două, precum Marea Roşie în faţa toiagului lui Moise, lăsând cale liberă până la altar. Şi tot asemeni lui Moise, părintele Blaj îşi puse în funcţiune "toiagul" cel magic, mişcându-l peste podeaua bisericii. Detectorul de metale ţiuia încontinuu. Atunci s-a auzit prima voce din mulţime: "Aur! Sub toată biserica e aur!". Ţiganii s-au pus pe chiuit, strigând fericiţi: "Suntem salvaţi! E aur sub toată biserica!". Apoi au căzut în genunchi, sărutând podelele sub care se ascundea comoara.
Din locul unde de obicei îşi ţinea predica, părintele Blaj îi privea zâmbind, primind cu îngăduinţă laudele şi mulţumirile. Doar sfinţii prelungi de pe pereţii bisericii priveau neclintiţi la clocotul omenesc ce izbucnise la picioarele lor. Oamenii au început să scoată, înfriguraţi, podeaua din cuie, pentru a ajunge la aurul îngropat dedesubt.
Însă pe măsură ce scândurile erau smulse, dezamăgirea cuprindea mulţimea: dedesubt, cât ţinea biserica, era doar praf. O ţărână roşiatică, ce nu semăna în niciun caz cu aurul. Cu pumnii plini de pământ, cu ochii bulbucaţi de furie, unul dintre ţigani se îndreptă către preot: "Şefu', asta e zgură metaliferă. De-aia ţiuia aparatu' lu' matale. Unde-i comoara, şefu', că noi pentru aur venirăm? Ziseşi că ai harta comorii! Scoate harta!". Restul aici