Reprezentanţa Comisiei Europene în România transmite că serviciul ştiinţific intern al Executivului european nu a primit niciun avertisment în ultimele 24 de ore de la vreuna din cele 5.000 de staţii europene specializate în detectarea nivelului de radiaţii gama.
"Atenție la Fake News!", notează Reprezentanţa Comisiei Europene în România, care vine cu precizări referitoare la un mesaj care circulă pe diferite rețele de socializare:
"Harta disponibilă la adresa https://remap.jrc.ec.europa.eu/GammaDoseRates.aspx aparține Centrului Comun de Cercetare (EU Science Hub - Joint Research Centre), serviciul științific intern al Comisiei Europene.
Harta reflectă media și nivelul maxim al dozelor de radiații gama din ultimele 24 de ore, care provin de la aproximativ 5.000 de stații europene specializate. Fiecare hexagon al hărții reprezintă măsurătorile dintr-o anumită zonă din Europa.
Centrul Comun de Cercetare nu a primit niciun avertisment de la vreun operator al acestor stații care să reflecte îngrijorări privind măsurătorile.
Harta nu are funcția unui sistem de alertă timpurie. Sistemul comunitar de schimb de informaţii în caz de urgenţă radiologică (ECURIE) este platforma pentru alertare rapidă și schimb de informații în cazul unei urgențe radiologice sau nucleare.
Statele membre sunt obligate să raporteze incidentele prin acest sistem. Nu au existat asemenea rapoarte în ultima perioadă", este mesajul postat de Comisia Europeană luni seara pe Facebook.
Un mesaj care a început să circule pe rețelele de socializare, în special pe WhatsApp, a băgat spaima în români. Oamenii au fost alertați în legătură cu un nor radioactiv care ar ajunge astăzi deasupra țării noastre. Însă autoritățile țin să ne liniștească. Nu există date care să indice existenţa unui risc radiologic pentru populaţia României, arată, într-un comunicat comun, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Comisia pentru Controlul Activităţilor Nucleare şi Agenţia pentru Protecţia Mediului.
„În ceea ce priveşte informaţiile apărute în spaţiul public, referitoare la posibila prezenţă a unui nor radioactiv deasupra României, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) aduc în atenţia opiniei publice faptul că nu există date care să confirme sau să indice existenţa unor factori de risc radiologic pentru populaţia de pe teritoriul României sau mediu care să impună luarea unor măsuri de răspuns”, se arată în comunicat.
De asemenea, reprezentanţii celor trei instituţii susţin că nici la nivel internaţional nu au fost raportate modificări ale nivelului de radioactivitate a mediului.