Planurile politicenilor par să ducă, însă, în direcţia opusă. Dacă în draftul raportului Comisiei de Anchetă a ANRE am văzut că apetitul pentru o piaţă liberă a gazelor naturale este foarte scăzut, Comisia Europeană ne atrage atenţia că legislaţia noastră trebuie să fie în acord cu principiile concurenţiale care guvernează Uniunea Europeană.
Cum ar trebui România să se pregătească pentru a avea o piaţă eficientă a gazului natural? Cât de mult contează o legislaţie adecvată în contextul procedurii de infringement iniţiată de Comisia Europeană României pe motiv că nu a vrut să înlăture barierele tehnice şi legale în calea exporturilor de gaze naturale? Ce înseamnă Nord Stream 2 pentru securitatea Europei de Est şi care este rolul Ucrainei în asigurarea securităţii energetice a Uniunii Europene?
Câteva dintre răspunsurile la aceste întrebări date de Anna Kaisa Itkonen, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Energie şi Schimbări Climatice, Miguel Arias Canete, pentru adevarul.ro.
- Ordonanţa de Urgenţă 64 a introdus reforme cruciale pentru funcţionarea pieţei de gaze naturale a României. Procedurile de infringement împotriva României referitoare la restricţiile de export sunt în continuare deschise şi depind de rezultatul procesului legislativ.
- UE reafirmă în acest context rolul Ucrainei de ţară strategică pentru tranzitul de gaze pentru Uniunea Europeană
- UE susţine Ucraina să implementeze rapid reformele din sectorul energetic. Divizarea Naftogaz (n.r. este vorba despre procedura de „unbundling"), compania naţională de petrol şi gaze, joacă un rol important în aceste eforturi. Finalizarea şi implementarea acestui proces este un pas cheie pentru a asigura tranzitarea gazelor prin Ucraina pe termen lung.
- Poziţia Comisiei faţă de Nord Stream 2 este binecunoscută. Gazoductele din Uniunea Europeană trebuie construite şi operate în acord cu legislaţia în vigoare. Nord Stream 2 nu poate avea loc într-un vid legislativ sau doar în conformitate cu legea exclusivă a unei ţări.