"Anunţăm cu durere decesul lui Jaime Guaracas, fondator al FARC. El a murit la Havana", a scris pe Twitter Forţa Alternativă Revoluţionară Comună (FARC), înfiinţată după acordul de pace semnat în 2016 de către gruparea care a fost cea mai puternică gherilă de pe continentul american. Acest fost rebel în vârstă de peste 80 de ani, a cărui cauză a decesului nu a fost precizată, a susţinut constant că a "tras primul foc de armă" al fostelor Forţe Armate Revoluţionare din Columbia, în 1964, potrivit unui interviu acordat AFP în mai 2015.
Indigen la origine, Jaime Guaracas a fost membru al statului-major al FARC, apoi al delegaţiei fostei gherile marxiste la negocierile de pace desfăşurate patru ani, cu începere din 2012, la Havana, şi care au condus la dezarmarea a peste 7.000 de combatanţi, notează Agerpres.
Cu toate că acordul cu FARC a permis diminuarea intensităţii conflictului armat, Columbia are de înfruntat în continuare un război intern complex care, de-a lungul deceniilor, a avut ca actori trupe paramilitare de extremă-dreaptă, gherile şi forţe de ordine, făcând peste opt milioane de victime (morţi, dispăruţi şi deplasaţi).