Pompierii acuzaţi că nu au raportat neregulile descoperite în clubul Colectiv ajung miercuri în faţa instanţei la primul termen al procesului celor doi foști angajați ISU Bucureşti care au verificat localul.
Antonina Radu şi George Matei sunt acuzaţi de abuz în serviciu.
În perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, inculpații Radu Antonina și Matei George Petrică, în calitate de ofițeri inspectori în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că Clubul Colectiv din București (care până la data de 06.10.2014 a funcționat ca persoana juridică S.C. Music Hall S.R.L., București, iar după această dată ca persoana juridică S.C. Colectiv Club S.R.L. București) desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu.
Concret, cei doi inculpați au permis funcționarea în continuare a societății în condițiile constatate și nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere. Astfel, a fost cauzată vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieții, sănătății, integrității corporale a acestora și a angajaților care s-au aflat în incinta Clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 – 30.10.2015, dar și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.