Unii parlamentari ai partidului critică aspru o astfel de inițiativă. Un ales PSD nu s-a sfiit să-l compare pe Dragnea cu Ceaușescu. De altfel, PSD nu a luat deocandată nicio decizie finală în ceea ce privește organizarea mitingurilor, așa cum au promis liderii partidului.
Secretarul general adjunct la PSD, Codrin Ștefănescu, susține că 32 de organizații vor ieși în stradă. Una singură a anunțat însă, oficial, că face miting. Filiala de la Craiova, în data de 9 decembrie.
Pe hîrtie lucrurile arată altfel, doar câțiva lideri de filială au răspuns cu" da" atunci când am întrebat dacă scot oameni în stradă sau nu.
Pe lista celor deciși putem pune Dolj, Olt, Teleorman, Ialomița, Gorj, Neamț, Prahova și Vaslui. Multe organizații amână o decizie și sunt cîteva care refuză, din start , idea, cum ar fi Vrancea și Buzău.Subiectul a împărțit PSD și în Parlament.
Cea mai grea lovitură vine însă tot din interiorul PSD. Marele absent al acțiunilor organizate de PSD în stradă va fi Mihai Tudose. Șeful Guvernului va fi plecat din țară, din 8 decembrie, pentru o serie de întâlniri cu lideri regionali. Distanța pe care a luat-o în ultima perioadă față de PSD și faptul că nu a susținut necondiționat toate deciziile colegilor de partid, i-au adus contestatari vehemenți.
Punctul central al mitingului din Craiova, la care sunt așteptate să participe circa 30.000 de persoane din județul Dolj, va fi Universitatea din Craiova, de unde se va pleca în marș pe str.A.I.Cuza, până la intersecția cu Calea București, cu întoarcere pe Calea București — Universitate.
"Hai la Universitate,/Să le spunem că #ajunge/ cu abuzurile statului paralel!/ cu tupeul celor care reclamă România înaltelor porți!/ cu manipulările soroșiste!/ cu obrăznicia cu care vor să confiște votul!/ cu grupurile de interese care ne vor colonie!" este mesajul transmis de organizatori pe afișul evenimentului promovat de PSD Dolj pe pagina de facebook.
Mitingul se va desfășura în intervalul orar 15.00 — 17.30.
Deputat PSD, avertisment pentru Dragnea: Și pe Ceaușescu l-au sfătuit unii să facă miting!
Senatorul PSD Claudiu Manda spune că deocamdată nu s-a decis dacă PSD va organiza un miting și la București.
Tăriceanu, replică dură pentru PSD: Nu cred că e nevoie de mitinguri de susținere
Președintele Senatului și partenerul de guvernare al PSD, Călin Popescu Țăriceanu, consideră că "nu e nevoie, în acest moment, de mitinguri de sustinere". Șeful ALDE a făcut declarația luni, pe holurile Parlamentului.
"Nu știu cine organizează aceste proteste, nu sunt informat, lumea e liberă să protesteze, iar în ultima vreme e o tendință de a muta lupta politică din Parlament în stradă."
Șeful ALDE a precizat că în ședință coaliției de guvernare trebuie purtată o discuție privind mitingurile pe care le pregătește PSD.