Bruneta ar da tot ce are numai să-şi ştie pisica sănătoasă.
"Acum a plecat Mike,iubirea mea, cu tati la RMN, la cap şi coloana vertebrală. Examenul cel mai complex care ne v-a spune până pe seara exact ce are puiul nostru. Din nou ,dupa câteva ore de perfuzii. Am sufletul deschis că ştie cât e de iubit, că e un luptător, că e puternic şi sigur vor găsi medicii tratamentul care îi trebuie.
Aş minţi, dacă aş spune însă că nu sunt sugrumată de emoţie şi că nu mă simt ca un leu în cuşcă pana nu aflu ce are şi cum o să decurgă investigaţiile. Mike, e ziua cea mai grea, dar totuşi pe care o aşteptam cu înfrigurare de zile intregi. Mami, te adoră şi aşteaptă cu sufletul la gură în fiecare minut orice noutate. Îmi tremură la propriu carnea pe mine, am frisoane şi a trebuit să iau un calmant, (mai multe chiar), ca să nu plâng,să nu mă gândesc încontinuu, secundă de secundă, ce face, ce gândeşte, ce simte, cum se simte şi milioane de întrebări.
Că nu vreau să-i transmit starea mea de nelinişte, de mamă disperată şi care ar da orice doar ca să fie bine copilului ei. Mike, tu eşti raza noastră de bucurie şi de lumină, care face mai mult decât tot ce am. Şi acum am spus aproape tot. Tu trebuie să te bucuri de tot, mamă. Dau orice şi oricâât ca să te ştiu bine, mama mic. Mami e în fiecare fracţiune de secundă cu tine şi îţi dă inima ei, sufletul ei şi tot ce are ea mai scump ca să vii acasă, mama mic, că mi-e cumplit de greu.
Mi-e greu rău mamă când pleci. Egoală casa fără tine. Tu ai dat sens vieţii noastre copilul nostru, aristocrat, lord, prinţişor, delicat, firav, atât de frumos şi special. Nu dorm de trei zile aproape deloc, şi tati la fel. dar gândul la tine e mai important decât orice. Te ador inima mea", le-a spus Oana Zăvoranu prietenilor ei virtuali", a postat Oana Zăvoranu pe Facebook.