Să scrii despre violența domestică înseamnă, inevitabil, să dai piept cu mulțimea de clișee care gravitează în jurul a ceea ce noi – jumătate dintre noi, mai precis – încă mai credem că ar fi o chestiune privată. E imposibil să nu fi auzit, și voi, de “bătaia e ruptă din rai”, “un bărbat care nu-și bate femeia n-o iubește cu adevărat” ori “femeile mai sunt bătute și din vina lor”. Cât timp vorbe ca acestea vor mai circula, vom ști că printre noi încă mai sunt oameni căzuți victimă clișeelor despre violența domestică. Clișee care, oricât de inofensive ar părea, ne fac complici la abuzurile de care ne desparte, uneori, doar un perete.
Jurnaliștii care au documentat cazuri de violență domestică știu bine unde pot duce astfel de clișee. Anul trecut, trei echipe jurnalist/artist vizual au primit, prin Bursele Superscrieri/Avon, finanțări pentru proiecte pe tema violenței domestice (anul acesta Avon oferă alte trei burse a câte 2.000 de euro; termenul de depunere a aplicațiilor e 26 aprilie 2015). Iată ce-au înțeles bursierii, pe parcursul documentării, despre clișeele care ne condamnă:
Jurnalistele Ana-Maria Ciobanu și Oana Sandu (Decât o Revistă), au documentat în cadrul Burselor Superscrieri/Avon (2014), proiectul „Toată lumea din familia noastră” – 14 cazuri de violență domestică reunite pe o platformă online special dedicată, ilustrată de artista vizuală Solène Cesbron.
Mai multe informații despre Bursele Superscrieri
Înscrierile pentru cea de-a doua ediție a Burselor Superscrieri/Avon – un parteneriat între Fundația Friends For Friends și Avon România – au loc până pe 26 aprilie 2015.
Cele trei burse, în valoare de 2.000 euro fiecare, vor fi acordate pentru proiecte jurnalistice complexe pe tema “violența domestică”. Suntem în căutare de proiecte care să treacă dincolo de tipare de abordare și să aducă noi perspective asupra temei – să înfățișeze publicului fenomenul violenței domestice în variatele lui forme și simptome, de la costuri pentru societate până la traume personale duse în spate decenii la rând, de la neputințe legislative până la cultura lui „bătaia e ruptă din rai”.
Găsiți detalii despre burse, despre selecție și juriu, precum și informații despre cum puteți intra în competiție aici.