Pe locul 1 în top se află Spitalul de Urgenţă Bucureşti, unde au fost primite 153 de răspunsuri afirmative, urmat de Spitalul Judeţean de Urgență Brăila, cu 147 de răspunsuri, şi Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan, din Bucureşti.
În studiu au intrat 352 de spitale publice din toată ţara.
Prima sinteză a unui indicator utilizat în vederea monitorizării performanțelor operaționale în domeniul prevenirii și combaterii mitei în spitalele din România a fost publicată la începutul lunii septembrie de Anti-Bribery Synergy.
Sinteza realizată de portalul anti-bribery.org are în vedere date colectate prin raspunsul afirmativ la întrebarea nr. 9 „Vi s-au solicitat bani sau atenţii de către medici sau asistente?” din cadrul Mecanismului de Feedback al Ministerului Sănătăţii pentru fiecare lună calendaristică în intervalul ianuarie 2019 – iulie 2019.
Un număr de 352 spitale publice din întreaga ţară au făcut subiectul acestui raport, iar pentru perioada ianuarie 2019 – iulie 2019 au existat aproximativ 3.800 de răspunsuri afirmative la întrebarea referitoare la pretinderea de bani sau atenţii din partea personalului medical”, a anunțat Anti-Bribery Synergy.
TOP 10 SPITALE CU CEA MAI MULTĂ ȘPAGĂ
SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA – Bucureşti(B) 153
SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA BRAILA – Brăila(BR) 147
SPITALUL CLINIC DE URGENTA SF IOAN – Bucureşti(B) 98
SPITALUL CLINIC FILANTROPIA – Bucureşti(B) 95
INSTITUTUL DE BOLI INFECTIOASE „Dr. MATEI BALS” – Bucureşti(B) 91
INSTITUTUL CLINIC FUNDENI – Bucureşti(B) 87
INSTITUTUL ONCOLOGIC PROF DR AL TRESTIOREANU – Bucureşti(B) 83
INSTITUTUL NATIONAL PENTRU SANATATEA MAMEI SI COPILULUI ALLESANDRESCU RUSESCU – Bucureşti(B) 80
SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA PLOIESTI – Ploieşti(PH) 71
SPITALUL JUDETEAN ARGES (PITESTI) – Piteşti(AG) 59
Topul celor 352 de spitale din țară în care pacienții au dat cea mai mare mită aici.
TOP 10 SPITALE CU CEA MAI PUȚINĂ ȘPAGĂ
SPIT.JUD.P.N.F. ROȘIORII DE VEDE – Roşiori de Vede(TR) 1
SPITAL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BRASOV – Braşov(BV) 1
SPITAL CLINIC DE PSIHIATRIE SI NEUROLOGIE BRASOV – Braşov(BV) 1
SPITAL ORASENESC NASAUD – Năsăud(BN) 1
SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE CONSTANTA – Constanţa(CT) 1
SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE CLUJ-NAPOCA – Cluj-Napoca(CJ) 1
SPITALUL CL URG CHIR PL REP SI ARSURI – Bucureşti(B) 1
SPITALUL DE BOLI PULMONARE BREAZA – Breaza(PH) 1
SPITALUL DE GERIATRIE SI BOLI CRONICE CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI STEFANESTI – Ştefăneşti(AG) 1
SPITALUL DE PEDIATRIE PLOIESTI – Ploieşti(PH) 1
Topul celor 352 de spitale din țară în care pacienții au dat foarte puțini bani drept mită aici.
La polul cel mai de jos al clasamentului, unde nicio persoană nu a raportat faptul că i-au fost solicitaţi bani sau atenţii de către medicii sau asistentele vreunei unităţi medicale, se află spitale precum Centrul Medical de Evaluare, Terapie Educatie Medicala Specifică şi Recuperare pentru Copii si Tineri – Buziaş (Timiș), CETTT Sf Stelian– Bucureşti, Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Prof. Dr. N. Paulescu - Bucureşti, Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad – Brad (Hunedoara), Spitalul Psihiatrie Cronici Siret – Siret (Suceava), potrivit datelor Anti-Bribery Synergy.
În iulie, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, anunța că va trimite în spitale pacienți "sub acoperire" pentru a identifica angajații care condiționează actul medical de mită. Pintea spunea atunci că va aplica o strategie anti-corupție, pe care deja a elaborat-o.
Un proiect-pilot în acest sens este deja aplicat la Spitalul Fundeni din București. Angajații acestui spital au semnat, în această primăvară, la solicitarea conducerii unității sanitare, „declarații anti-mită", în care își iau angajamentul să nu ceară sau primească bani de la pacienți. De asemenea, pe pereții spitalului au fost lipite afișe prin care pacienții sunt informați că angajații acestui spital nu primesc „plic".
Dacă vrei să știi câtă șpagă au primit medicii din spitalul unde ai fost, detalii aici