Imaginea postată pe internet de Asociația Română pentru Cultură arată desenul, aflat lângă coloanele principale ale Ateneului. Reprezentanții ONG-ului atrag atenția că numărul acestor incidente, în care sunt vizate mai ales clădirile istorice din Capitală, a crescut.
„Ne îngrijorează fenomenul “graffiti tag-urilor” de pe fațadele clădirilor istorice din București. O nouă victimă: Ateneul Român, monument istoric de valoare națională. Lipsa acțiunii atrage după sine și mai multe tag-uri.
Ce clădiri mutilate astfel ați mai observat? Ne ajută orice sesizare. Am putea face împreună un inventar. E nevoie de un regulament ferm care să oprească mutilarea orașului”, spun reprezentanții organizației.