Potrivit sursei citate, prim-ministrul României a apreciat sprijinul oferit de Canada pentru proiectul de reabilitare a Unității 1 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă, contribuție importantă la securitatea energetică a țării noastre și a întregii regiuni, inclusiv pentru Republica Moldova.
”Guvernul României mizează în continuare pe cooperarea cu companiile canadiene pentru dezvoltarea programului nuclear civil și asigurarea energiei din surse curate și sigure, precum și pe sprijinul constant al Statelor Unite ale Americii”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Prim-ministrul Ciucă a subliniat, de asemenea, colaborarea la nivelul NATO și rolul important al Canadei în contextul războiului din Ucraina și al sprijinului oferit atât poporului ucrainean, cât și Republicii Moldova. În acest context, a adăugat că România și Europa au nevoie de parteneri de încredere și cu opinii similare pentru consolidarea Flancului Estic, pentru dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare și cooperarea în plan economic.
Relațiile bilaterale au noi oportunități de consolidare în domeniul economic și social, a menționat premierul Nicolae-Ionel Ciucă, context în care a adresat premierului Canadei, Justin Trudeau, invitația de a efectua o vizită în România.